Prietenii Predania
0

Iubim, sfătuim, educămCarte pentru părinții care își iubesc copiii

--125%
Înapoi

Descriere

Despre educația copiilor s-a mai scris. Mult. Dar ceea ce Părintele Andrei Tkacev împărtășește părinților prin această carte este cu mult mai mult decât o altă însumare de teorii și principii.

Este o carte dureroasă pentru că ne pune fără menajamente în fața multelor, adâncilor probleme cărora noi, părinții generațiilor de astăzi nu le întrezărim soluție.

Și este o carte vie, pentru că viu este Adevărul întru care ni i-am dori formați pe copiii noștri, în ciuda ideologiilor și a influențelor nocive de tot felul, care îi asaltează încă din cea mai fragedă pruncie.

Iubim. Sfătuim. Educăm.

Dar deși iubim sincer, aflăm cu surprindere că avem adeseori tendința să îi idolatrizăm.

Iar ei nu sunt zei! Sunt un dar. Și pentru acest dar, Dumnezeu ne va cere socoteală.

Ignorăm faptul că tot ceea ce este ascuns în noi se va manifesta în ei și de aceea avem mare nevoie de sfat. Pentru a înțelege că a educa trup, suflet și minte deopotrivă este cea mai înaltă chemare a misiunii de părinte.

Viitorul apropiat este în mâinile tinerilor. La fel ca și viitorul Bisericii.

Să luăm așadar aminte la tot ceea ce facem pentru modelarea lor, pentru ca acest viitor să nu le fie unul sumbru.

 

Autor: Părintele Andrei Tkacev
Traducere: Doina Scrinciuc1100lei 2000leiFormat: 13 x 20 cmVezi format PDFNr. pagini: 216

Recenzii

Arabela Popa

Copiii au felul lor minunat de a ne cere, constant, să fim oameni. Ne mângâie cu privirea lor curată, ne cheamă jucăuș și insistent să îi vedem, să îi auzim, să îi învățăm să descopere tainele lumii lui Dumnezeu. Dacă însă refuzăm, uităm, fugim și ne ascundem după aparente urgențe și nevoi, ne biciuiesc părerea de sine cu alegeri revoltătoare și cuvinte aspre în furtunile adolescenței. Ni se pare, adesea, că generația de acum este mai dificilă decât celelalte și, în parte, este adevărat. Copiii nu au fost niciodată mai vânați decât acum, mai expuși, mai răniți, mai puțin doriți. De societate și de ai lor. Pare să fie tot mai greu, în zilele noastre, să găsim și să urmăm drumul spre Acasă. Cu atât mai mult, să îl luminăm și pentru ei.

Cartea aceasta nu este un set de soluții sau de rețete. E mai degrabă un strigăt. Un strigăt care își caută ecou în inima și conștiința noastră. Adăugând, în subtitlu, mențiunea că este o „carte pentru părinții care își iubesc copiii”, autorul, Părintele Andrei Tkacev, se adresează deopotrivă mamelor, taților, dascălilor și preoților. Cu alte cuvinte, tuturor celor care poartă crucea sprijinirii celor foarte tineri pe calea vieții.

„Să ne rugăm și să ne gândim!”, ne propune părintele în prefață. Temele de gândire sunt cele care ne solicită atenția zi de zi în relația cu tinerii noștri. Ele acoperă educația, postul, rugăciunea, rolul școlii, importanța dar și limitele moralei, jocurile și accesul la informație, capcanele tehnologiei, întâlnirea cu boala, raportarea la viitor. Sunt atinse, de asemenea, subiecte dificile precum efectele greșelilor părinților în viața copiilor sau idolatrizarea acestora.
O carte bogată în înțelesuri, incisivă, incomodă, trezvitoare.

O vom deschide dacă avem în jurul nostru copii sau tineri care ne bucură și… ne dor. O vom deschide dacă îi iubim. Făcându-ne timp, în vâltoarea prezentului, să ne aducem aminte că pragul Raiului nu îl putem trece decât împreună.

×
Predania Armatolii - Luptatorii aromani uitati Randuiala Proiect Avdhela Manastirea Baia de Arama 1917 Independenta Pindului
Copyright © 2020 Editura Predania. Toate drepturile rezervate. Design web și programare - Vectorpixel