Gânduri despre bine și rău

Gala Galaction

O carte despre înțelepciunea creștină: „Cugetări despre bine și rău”, scrisă de P. S. Nicolae, episcopul Ohridei.

Ziditoare, limpezi și binevenite sufletului sunt impresiile pe care le aduni din această carte! Deși cugetările Vlădicăi Nicolae sunt scrise familiar, curgător, zi după zi, fără nici un fel de geometrie dezbătută și prealabilă, ele descoperă progresiv minunatul sistem al filosofiei creștine, celei mai presus de orice comparație și de orice laudă pământească.

Cartea, pe fruntea căreia cutez a scrie aceste câteva cuvinte admirative, trebuie mai mult decât citită, fiindcă trebuie trăită. Vlădica Nicolae, evident un mare înțelept creștin, a scris aceste cugetări, nu pentru a deștepta discuții, controverse sau elogii, ci pentru a deștepta viață și cucernicie în inimile cititorilor. Coborâtor sufletesc din acea ramură a doctorilor Bisericii, care a înflorit și înflorește pentru noi floarea tămăduitoare a înțelepciunii, Preasfințitul nostru autor caută și cucerește elogiul intim al sufletului și închinăciunea cucernică a inimii.

Filosofia creștină e cu totul practică, preocupată de bunătatea faptei și fericită de bunele recolte ale viei lui Iisus Hristos. Această filosofie poate să pornească și de pe catedră și din Academie, dar își dă examenele în tăcerea chiliilor și înaintea sfintelor altare.

Filosoful creștin este mai întotdeauna un taciturn. Rareori sfințenia se întovărășește cu elocința catedrei sau a tribunei. Rareori mărgăritarul cel de mare preț rămâne vreme îndelungată la priveala celor din agora.

Vlădica Nicolae, în adâncul înțelepciunii sale, știe tot atât cât știa și Sfântul Pavel: „Fraților, eu însumi când am venit la voi și v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca meșter cuvântător ori ca înțelept, căci am judecat să nu știu între voi altceva decât pe Iisus Hristos și pe acesta răstignit... iar cuvântul meu și propovăduirea mea nu stăteau în dovezile meșteșugite ale înțelepciunii omenești, ci în dovedirea Duhului și a Puterii.” /I. Cor. II, 1―4/

Pentru acest veșnic temei, înțelepciunea acestui ucenic de azi al Sfântului Pavel este atât de nobilă și de convingătoare, măcar că mijloacele folosite sunt tot atât de simple, ca și a sfinților înțelepți de altădată.

Vlădica Nicolae nu știe și nu spune mai mult decât au spus sfinții noștri înaintași, fericiții scriitori, care veacuri de-a rândul au iubit și au sporit podoaba Casei Domnului. Dar această știință atât de veche și atât de veșnic tânără are în ea răcoarea și limpezimea celor patru râuri din Paradis. Neclintita și impunătoarea mărturisire a acestei științe creștine asupra Binelui și asupra Răului, în aceste zile pe care le trăim, este merituoasă și folositoare mai presus de toate laudele noastre.

Azi, când toată lumea și toate cugetele ard, în fața cerului posomorât, ca mii și mii de torțe ale iadului, cartea Vlădicăi Nicolae este ca un refugiu într-o grădină desfătată și scăpată ca prin minune de marele pârjol obștesc. Să mai despici azi legiunile Negațiunii și ale diavolului cu această fericită și biruitoare proclamație: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le ― înseamnă să ai mandatul și puterea lui Moise, în fața unei mări cu mult mai viclene și mai primejdioase decât Marea Roșie.

Simți cu înaltă mulțumire că Vlădica Nicolae are dreptate. Gândurile lui, scrise simplu și ușor de înțeles pentru oricine, bucură inima și redeșteaptă mult încercata noastră cucernicie. Greu s-ar putea găsi o carte mai modestă ca volum și mai bogată ca înțelepciune creștină.

Ne simțim când străbatem această carte binecuvântată, mai îndreptățiți și mai răsplătiți, că iubim pe Iisus Hristos și că ne străduim să-L predicăm și să-L semănăm în inimile contemporanilor noștri. Ne dăm seama, mai temeinic decât oricând câtă dezordine, câtă eroare și câtă pagubă fatală au provocat în lumea din jurul nostru învățătura cea fără Dumnezeu și ucenicii întunericului și ai răzvrătirii. Pricepem cu înfricoșată ascuțime câte prăbușiri încă mascate, câte dezastre subterane, câte sfâșieri apocaliptice se pregătesc veacului de față, cel ce a ridicat încă o dată în slava închinăciunii pe idolii detronați acum două mii de ani.

Cartea Vlădicăi Nicolae este departe de a fi o recapitulare pedantă și rece a mărturisirii creștine. Nu repetând statuările dogmatice izbutește autorul să ne odihnească inima și să ne reasigure în pacea noastră creștină. El face altfel: el ne lasă azi, mâine, poimâine, să privim cu fericire cum înfloresc, în grădina evlaviei, acele flori minunate, pe care numai rădăcina credinței poate să le ridice spre ceruri și numai soarele lui Iisus Hristos poate să le dăruiască mireasmă și culoare. Iar această bogăție de răzoare, cu trandafirii Crucii și ai Răstignirii, ai Învierii și ai Mântuirii noastre covârșește în preț cea mai sistematică și mai erudită expunere dogmatică.

Câtă nevoie avem astăzi de via și de trăita reafirmare a vieții celei întru Hristos! Cât de mult a gonit pe Hristos din suflete declamația, fariseismul și travestirea lupilor în oi dulce behăitoare! Cât de grozav ne trebuie azi o energică verificare a năvodului Bisericii!

Cartea Vlădicăi Nicolae este o faptă de autentic urmaș al marilor Vlădici din veacurile de aur. Dumnezeu să o călăuzească ― în limba românească și-n cugetele cititorilor români ― cu binecuvântările lui cele ce acoperă deșerturile cu flori și fac din stânca stearpă cișmea izvorâtoare de apă veșnică!