Familia Imperială Romanov pe calea dragostei și a jertfeiDe ce au fost canonizați Țarul Nicolae al II-lea și familia sa
Descriere
Un merit al volumului de față este acela că pune la dispoziția cititorilor traducerea Raportului Comisiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse privind martiriul familiei imperiale. Acest document oficial poate fi deosebit de util cititorilor care mai au întrebări, nedumeriri, ba poate chiar și rezerve cu privire la justețea hotărârii de a-l trece pe Nicolae al II-lea și pe ceilalți membrii ai familiei imperiale uciși de bolșevici odată cu el în rândul sfinților mult pătimitori cinstiți în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.
(...) Am încredințarea că textele incluse în acest volum aduc nu numai o binevenită perspectivă duhovnicească asupra unor persoane și evenimente despre care în România s-a vorbit și s-a scris preponderent dintr-o perspectivă îngustă, dar și că, prin mai buna cunoaștere a tragediei familiei imperiale Romanov, vom putea să deslușim cumva mai clar unele din rădăcinile teologico-politice ale crizei fără precedent istoric ce erodează sfânta instituție a familiei și accelerează declinul națiunilor europene, cândva creștine.
Corneliu Berari
Recenzii
Corneliu Berari
Spre marea mea uimire am fost rugat de editorul acestei cărți să scriu câteva cuvinte în deschiderea acestui atât de folositor volum pus la dispoziția publicului românesc de Editura Predania. Deși nu am niciun fel de expertiză care să mă recomande într-un fel sau altul pentru această sarcină, s-a întâmplat că în martie 2017 am ținut neapărat să scriu un text (publicat mai apoi pe blogul personal) prin care să marchez împlinirea unui veac de la abdicarea țarului Nicolae al II-lea (în data de 15/2 martie 1917). Textul cu pricina a atras atenția editorului, care a socotit că unele dintre ideile exprimate acolo ar putea fi folosite și pentru a prefața acest volum.
Drept urmare, cu speranța că aceste idei vor părea interesante și pentru cititorii acestei cărți, voi relua câteva din observațiile mele cu privire la semnificația istorică a sfârșitului monarhiei creștine în Rusia prin abdicarea forțată, arestarea și, în cele din urmă, executarea țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale.
Astfel, un prim aspect pe care aș vrea să-l supun atenției cititorilor este acela că, pe firul cauzal al istoriei, înlăturarea de la putere a ultimului împărat ortodox a fost un moment de bifurcație chiar mai important decât atentatul de la Saraievo din 28 iunie 1914. Dacă uciderea lui Franz Ferdinand a declanșat un alt război general între Marile Puteri ale timpului (de data asta de dimensiuni planetare și cu o intensitate ce a depășit, din motive de „progres” tehnologic, cele mai rele așteptări ale contemporanilor), abia odată cu abdicarea țarului pravoslavnic s-au pus în mișcare forțe și puteri ce aveau să genereze șiragul de nenorociri și fărădelegi cu totul aparte prin care se particularizează istoria omenirii din cel de al XX-lea veac de după Hristos: regimuri politice totalitare, gulaguri, inginerii sociale și manipulări ce au atentat la însăși esența firii omenești, prigoane demonice drapate în culorile tuturor „umanismelor,” crima și minciuna ridicate la rangul de politică de stat, ș.a.m.d. Înlăturarea țarului a făcut posibilă revoluția bolșevică, revoluția bolșevică a stârnit contra-revoluția nazistă, iar mai departe toată lumea știe ce a urmat... A urmat și nici pe departe nu s-a încheiat, chiar dacă răul se camuflează și reapare în forme nebănuite (de pildă, cine s-ar fi așteptat, în urmă cu câțiva zeci de ani, ca „revoluția sexuală” pusă în practică în anii 20 de ramura troțkistă a bolșevicilor în URSS și mai apoi lichidată, fără mult zgomot, de Stalin în anii 30 să renască și să triumfe în cele din urmă peste Atlantic, în SUA, iar din SUA se se impună în întreaga „lume liberă”?!).
Un alt aspect esențial ce nu trebuie pierdut din vedere este acela că odată cu abdicarea Țarului Nicolae al II-lea se încheie o foarte lungă durată din istoria bimilenară a creștinismului, începută în secolul al IV-lea prin Sfântul Împărat Constantin cel Mare: epoca imperiului creștin și a puterii politice katehonice.
Prin conceptul de putere katehonică se exprimă un înțeles special al puterii politice formulat pentru întâia oară de creștinii din primele veacuri prin referire la rolul pe care Imperiul Roman l-ar fi avut de jucat în istoria mântuirii neamului omenesc. Astfel, încă în timpul împăraților romani păgâni, o seamă de părinți ai Bisericii și scriitori creștini (Tertulian, Ipolit al Romei, Lactanțiu) au afirmat identitatea dintre Imperium Romanorum și katehon, acea forță tainică menționată în Epistola a doua către tesaloniceni de Apostulul Pavel, care are rolul de a opri (pentru un răstimp) manifestarea răului final în lume și venirea lui Antihrist. După ce Sfântul Împărat Constantin cel Mare și-a asumat (precum ne încredințează, dintr-un izvor de primă mână, biograful său contemporan, Eusebiu din Cezareea) datoria de „episcop al celor aflate în afara Bisericii,” dimensiunea katehonică, de apărare a lucrării de vestire și trăire a Evangheliei împotriva lucrării tainei fărădelegii în istorie, a devenit o componentă fundamentală a exercițiului puterii în imperiul creștinat.
Fără a aduce în discuție și alte dimensiuni ale luptei de stăvilire a lucrării răului în istorie, mă limitez la a aminti că celor două imperii creștin-ortodoxe li se datorează, înainte de toate, înfrânarea asaltului islamic asupra Europei. Astfel, dacă primul califat arab a eșuat în fața zidurilor Constantinopolului, mai târziu, după ocuparea orașului împărătesc de lângă Bosfor de către musulmani, Rusia țaristă a avut o contribuție decisivă la grăbirea sfârșitului califatului turcesc și la eliberarea popoarelor din Balcani și din Caucaz din robia otomană.
Se cuvine totuși să înțelegem, de asemenea, că, în contrast cu toate proiectele politice gestate de iluminism, care promit raiul pe pământ (dar invariabil sfârșesc prin a aduce iadul între oameni, haosul și fărădelegea pe post de lege), ambițiile și promisiunile puterii politice în imperiul creștin au fost mult mai modeste și, în ultimă instanță, mult mai realiste. Nu utopia zidirii paradisului terestru (proiect inevitabil în conflict cu orice Autoritate transcendentă), ci ținerea în frâu a celor mai rele porniri și patimi omenești, oprirea sau, pe cât posibil, întârzierea deplinei manifestări a Răului istoric, acestea a fost țelurile pe care le-au împlinit după puteri și cu un succes istoric incontestabil cele două mari imperii creștine: imperiul roman creștin de 1000 de ani și imperiul țarilor pravoslavnici din Moscova.
Odată cu abdicarea ultimului împărat creștin ortodox, țarul pravoslavnic Nicolae al II-lea, etapa de durată milenară în care împărații creștini apărau Biserica și temeiurile evanghelice ale ordinii sociale s-a încheiat, probabil pentru totdeauna. O nouă epocă s-a deschis în viața Bisericii de după 1917, o epocă a martirajului creștin ca fenomen de massă, a secularizării pe scară largă și a încercărilor sistematice de a elimina definitiv creștinismul din viața publică a statelor și a națiunilor plămădite în istorie sub lumina razelor Evangheliei lui Iisus Hristos.
Pentru amatorul de lecturi istorice abdicarea și martirajul lui Nicolae al II-lea poate fi un eveniment istoric ca oricare altul. Pentru creștinii interesați în deslușirea sensului duhovnicesc al „întâmplărilor” din trecut și din prezent, sfârșitul Rusiei pravoslavnice și martirajul ultimului împărat creștin și al familiei sale nu pot să nu aibă o semnificație cu totul aparte. Din fericire, după publicarea acestui volum, cititorul român va avea la dispoziție o seamă de tâlcuiri profunde ale acestui eveniment istoric, datorate unor sfinți din ultimul veac, precum Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Filaret Voznesenski. Nu mă încumet să comentez aceste texte, așa că nu pot decât să recomand cititorului creștin să se folosească de aceste tâlcuiri care ne ajută să înțelegem nu numai ceea ce s-a întâmplat în urmă cu un veac în Rusia, dar și care sunt cauzele adânci ale lucrării răului revărsat peste întreaga lume după îndepărtarea de la putere a ultimului împărat creștin-ortodox.
Pe lângă aceste tâlcuiri, ce pun în lumină înțelesuri duhovnicești ale unor evenimente pe care școala ne-a învățat să le citim exclusiv într-o cheie de cauzalitate istorică materialistă, florilegiul de texte incluse în acest volum îi permite cititorului să facă cunoștință cu viața familiei imperiale. O familie despre care s-au colportat atâtea minciuni și care a fost ținta unei campanii de defăimare sistematică, ce a început cu mult înainte de răsturnarea de la putere a dinastiei Romanov și care continuă până în ziua de astăzi. Mulțumită textelor incluse în acest volum cititorul poate să urmărească întregul parcurs pământesc al acestei familii, de la întemeiere și până la curmarea vieții tuturor membrilor ei prin crima abominabilă săvârșită de bolșevici la Ekaterinburg în 4/19 iulie 1918.
Ceea ce se vădește cu prisosință din aceste texte este viața creștină exemplară pe care această familie greu încercată prin crucea bolii țareviciului Alexei a știut să o ducă deopotrivă în vremurile mai bune, cât și în ceasurile de pe urmă, din lunile de arest, surghiun și de pregătire pentru martiriu. Paginile din volum în care se prezintă crâmpeie din viața de familie a ultimului împărat pravoslavnic s-ar putea să atragă în mod particular atenția creștinilor din vremurile noastre. Vremuri de „progres” în care, la un veac de la dărâmarea instituției Imperiului Creștin, cetățenii din „democrațiile liberale” au ajuns să trăiască în societăți în care, ca o încoronare a politicilor sistematice de descurajare și discreditare a instituției familiei firești, liderii politici tind să fie recrutați din rândul celor fără copii , ba chiar și din reprezentanți ai așa-ziselor „minorități sexuale.” Contrastul dintre ceea ce a însemnat viața de familie a ultimului împărat ortodox rus și ceea ce a ajuns să însemne familia (iar uneori „familia”) liderilor politici contemporani e un indicator foarte concludent despre natura „progresului” de care a avut parte biata omenire în perioada istorică scursă de la demantelarea mult-hulitelor (de către „revoluționarii” de toate riturile) monarhii creștine…
Un alt merit al volumului de față este acela că pune la dispoziția cititorilor traducerea Raportului Comisiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse privind martiriul familiei imperiale. Acest document oficial poate fi deosebit de util cititorilor care mai au întrebări, nedumeriri, ba poate chiar și rezerve cu privire la justețea hotărârii de a-l trece pe Nicolae al II-lea și pe ceilalți membrii ai familiei imperiale uciși de bolșevici odată cu el în rândul sfinților mult pătimitori cinstiți în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.
În încheiere, nu pot decât să mulțumesc domnului Ionuț Gurgu pentru privilegiul neașteptat de a fi invitat să introduc cu câteva idei și observații personale acest volum necesar pe piața românească. Am încredințarea că textele incluse în acest volum aduc nu numai o binevenită perspectivă duhovnicească asupra unor persoane și evenimente despre care în România s-a vorbit și s-a scris preponderent dintr-o perspectivă îngustă, dar și că, prin mai buna cunoaștere a tragediei familiei imperiale Romanov, vom putea să deslușim cumva mai clar unele din rădăcinile teologico-politice ale cri zei fără precedent istoric ce erodează sfânta instituție a familiei și accelerează declinul națiunilor europene, cândva creștine.
Corneliu Berari
Magdalena Lazanu
Acest volum face parte din colecția cărților închinate Sfinților Țari Mucenici și Mult-pătimitori Romanov, cu menirea de a atesta sfințenia de care aceștia s-au învrednicit, și care, a fost atât de dezbătută atât în Rusia lor natală, cât și pe meleagurile străine, și de care încă mulți se mai îndoiesc. Și totuși, acest volum, dimpreună cu celelalte scoase la diferite edituri, fie românești, fie rusești sau de altă naționalitate, au harul de a trezi evlavia omului credincios față de acești noi sfinți ai Bisericii Universale, atestând faptul că Ortodoxia este vie și oferă mereu și mereu apa cea vie a sfințeniei și a dragostei până la moartea de ocară.
O carte la fel de frumoasă și de cutremurătoare ca viața Sfinților Țari Mucenici Romanov, care, cu toată inima lor, au slujit Rusiei, până acolo când și-au dăruit viața pe altarul izbăvirii Patriei îndelung iubite. Unde în zilele noastre mai găsim, la clasa conducătoare, atâta iubire de patrie, atâta spirit de jertfă pentru binele poporului mult necăjit, vitregit și oropsit de necazurile veacurilor? Unde mai găsim o viață atât de smerit trăită în mijlocul unei abundențe parcă fără de margini? Cunoaștem cu toți opulența atât de plăcută poporului rus, și totuși, aflăm de viața modestă pe care Familia Imperială Romanov, prin ultimii ei moștenitori, a trăit-o, și nu ca pe o necesitate chinuitoare, ci ca pe un firesc al unui creștin ortodox.
O carte care redă chipul tainic al vieții lor pline de cucernicie, dragoste, smerenie, jertfelnicie și sfințenie, încât ne pare un veșnic mister. Căci asemenea unei zugrăveli peste care s-a așternut funinginea timpului, astfel și viața acestor noi sfinți a fost dezvăluită după decenii întregi în care s-a dorit a fi îngropată și murdărită de duhurile răutății, dar cum Lumina mereu își va restrânge razele dincolo de obroc, așa și viața acestor noi sfinți și-a revelat măreția, bucurând mulțime de inimi însetate de mântuire.
O carte care dăruiește din răbdarea și curajul martiric pe care le-au avut, pe tot parcursul vieții și până în cel din urmă ceas, Sfinții Țari Mucenici Romanov. Citind despre belșugul lăuntric de care s-au bucurat, nu poți să nu te înfiori realizând cât de departe ești de tăria lor sufletească și de oțelul spiritului lor de sacrificiu, nu poți să nu îți plângi micimea și egoismul, când simți revărsările de har ce curg din citirea vieților lor atât de mult încercate, și pe atât de biruitoare în ispite, necazuri și clipe de cumpănă.
O carte-monument. Un volum asemenea unei lespezi de slăvire închinate unor vieți care au reușit să își poarte Crucea cu atâta noblețe încât a reușit să facă să pară viața lor - adiere de vânt, iar nu drum spre Golgota!
Au izbutit să își ducă Crucea cu atâta modestie, cu atâta iubire și tainică asumare, încât au preschimbat chinul negrăit în dulce susurare a râului iubirii dumnezeiești. Au făcut cununa de spini să înflorească și să răspândească dumnezeiască mireasmă, au îngrijit grădina inimii lor încât au făcut-o de o frumusețe atât de adâncă încât cuvintele omenești nu își găsesc forma pentru a o putea încăpea! Și citind viața lor - în chipul unei simple și smerite metanii - nu poți să te mai îndoiești de sfințenia de care s-au învrednicit de la Cel Pe care L-au iubit întreaga lor viață și Pe care L-au urmat până în ultima lor clipită.
Fie ca să avem parte de mijlocirile și îndrumările lor sfinte și bine plăcute Lui Dumnezeu!
