Crăciun cu Anneși alte povestiri despre iertare, împăcare și iubire
Descriere
Cunoscută cititorilor mai ales prin seria romanelor ce au făcut-o nemuritoare pe Anne, fetița din Casa cu frontoane verzi, scriitoarea Lucy Maud Montgomery se lasă acum redescoperită și ca o minunată autoare de povestiri și nuvele.
Volumul de față, un cadou de Crăciun în sine, aduce în fața cititorului un buchet de șaisprezece povestiri despre Sărbătoarea Nașterii Domnului, așa cum este ea trăită pe pământ canadian.
Pe lângă două capitole extrase din seria Anne, celelalte povestiri sunt cu totul originale, având însă un filon comun, un puternic fir de legătură cu mult îndrăgita serie: toate respiră aceeași naturalețe, simplitate și firesc al vieții cu care Anne și prietenii săi ne-au cucerit și încălzit inimile.
Tânărul cititor care identifică astăzi Sărbătoarea Crăciunului cu abundența de reclame luminoase, cu sintagma „luna cadourilor" și goana searbădă după daruri inutile, va fi încântat să afle că poți avea parte de „cel mai plăcut Crăciun" într-un vagon înzăpezit în pustiu, petrecut alături de oameni pe care i-ai cunoscut de câteva ceasuri. Va fi de asemenea surprins să afle că darul adevărat este o punte de legătură între inima care dăruiește și cea care primește, căci Dragostea este bucuria de a face și altora bucurie, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Savurați-le pe îndelete și lăsați-vă cuprinși de pace și de bucuria iubirii aproapelui, căci doar Dăruind, vei dobândi, așa cum atât de frumos îndemna Nicolae Steinhardt.
Recenzii
Cristian Imbrea
Anne („cu e,” cum insistă chiar ea adesea să se prezinte) a cucerit lumea. Mai întâi, lumea cititorilor, care nu s-au îngrămădit să afle și părerea criticilor. Astăzi, la aproape optzeci de ani de la moartea sa, creatoarea lui Anne de la Green Gables, scriitoarea canadiancă Lucy Maud Montgomery se bucură de tot mai multă atenție și din partea criticilor literari din lumea întreagă.
Scrierile ei fiind publicate și republicate, atât criticii, cât și admiratorii încearcă o repoziționare a scriitoarei nord-americane și o redescoperă ca pe o minunată autoare de scrisori, jurnale, autobiografii, poezii, povestiri și nuvele, pe lângă romanele care au făcut-o nemuritoare pe Anne, fetița pornită să cucerească lumea din Casa cu frontoane verzi. În mare parte datorită noilor scrieri ieșite de sub tipar, dar și a popularității în continuă creștere, din ce în ce mai mulți membri ai cercurilor literare academice se apleacă cu mai mult interes asupra creațiilor scriitoarei Lucy Montgomery, ca și spre o analiză mai profundă a vieții sale și mai ales a contextului său istoric.
Volumul de față, un cadou de Crăciun în sine, aduce în fața cititorului un buchet de șaisprezece povestiri despre inimitabila Sărbătoare a Nașterii Domnului, așa cum este ea trăită pe pământ canadian. Pe lângă două capitole extrase din seria Anne, celelalte povestiri sunt absolut originale și au fost adunate inițial de Rea Wilmshurst în ultimul din cele opt volume de antologie a nuvelelor și povestirilor rămase nepublicate până atunci.
Întregul volum e o gură de aer proaspăt, trasă în piept fără mască. Tânărul cititor care identifică astăzi Sărbătoarea Crăciunului cu abundența de reclame la băuturi carbogazoase, cu sintagma „luna cadourilor” și goana după darurile sugerate de spoturile comerciale, va fi încântat să afle că poți avea parte de „cel mai plăcut Crăciun” într-un vagon înzăpezit în pustiu, petrecut alături de oameni pe care i-ai cunoscut de câteva ceasuri, aidoma personajelor din povestirea Mătușa Cyrilla și coșul de Crăciun.
Spiritualitatea creștină e plină de paradoxuri, și volumul de față nu face excepție. În mod paradoxal, deși în niciuna din cele șaisprezece povestiri despre Sărbătoarea Crăciunului nu apare numele Mântuitorului, fiecare silabă respiră învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos, Cel a cărui naștere o sărbătorim de Crăciun: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” /Matei 25, 35-36/ Acestea toate și, mai presus de ele, iertarea, sunt cadourile pe care și le fac unii altora personajele povestirilor lui Lucy Maud Montgomery.
Volumul începe firesc cu un capitol al bildungsromanului, Anne – Casa cu frontoane verzi, vol. 2, prilej cu care cei familiarizați cu eroii romanului se vor bucura să-i revadă pe, uneori, mult prea puritana Marilla și pe blajinul Matthew Cuthbert, ajutați de neobosita doamnă Lynde. Cei care descoperă abia acum universul lui Maud Montgomery au ocazia ideală de a pregusta din acea minunată lume veche, în care respectarea unor tradiții și obiceiuri generează pacea comunității. Scena de la băcănie, în care Matthew cumpără fără să vrea zece kilograme de zahăr brun, deloc necesar în gospodărie în acele momente, este într-adevăr delicioasă.
Deși povestirile ce urmează par, la prima „lectură,” destul de moralizatoare, gustul pe care îl resimțim după lectură este cel de lume ideală, de lume în care ne-ar plăcea tuturor să trăim. Și, cel mai important, ceea ce ne șochează este faptul că am putea trăi cu toții în această lume. Totul depinde numai de noi ca lumea noastră să fie ceea ce ne dorim să fie.
În Crăciun la Red Butte, Teodora face dovada sacrificiului care nu rămâne nerăsplătit, cu precădere atunci când nu aștepți răsplata. Tânăra renunță la singura amintire rămasă de la fratele său, lovit de „febra aurului,” pentru a pune ceva pe masa de Crăciun a familiei sale de adopție. Răsplata e mult mai mare decât și-ar fi imaginat. Chiar dacă finalul e unul așteptat, ca de fapt în toate povestirile, tema jertfei ne încălzește mereu inimile.
O temă definitorie pentru micro-universul creat de Montgomery în toată opera sa este cea a înstrăinării, a răcirii dintre membrii aceleași familii sau dintre prieteni de-o viață, care se termină, în mod firesc, printr-o împăcare survenită de multe ori în urma unei întâmplări, a unei aparente greșeli comise de cineva. Concluzia este că „greșelile nu sunt întotdeauna ceva rău,” după cum ne spune Mary Young în finalul povestirii Sfârșitul vrajbei în familia Young. Rețeta e aplicată cu succes și în Încurcătură de Crăciun, Familia Falsom și masa de Crăciun și Unchiul Richard și masa de Anul Nou.
Tema erorii care are consecințe binefăcătoare reapare și în povestirea Ida și tortul de Anul Nou, a cărei atmosferă de viață în mediul studențesc, de trai la comun, este apoi reluată în Inspirație de Crăciun.
Mătușa Cyrilla și coșul de Crăciun este cea mai savuroasă povestire din volum, iar savoarea este dată nu numai de bunătățile din coșul mătușii, ci în primul rând, de mătușa Cyrilla însăși. Coșul mătușii, atât de detestat de Lucy Rose pentru că o face să pară „de la țară” atunci când merge la oraș, e cel care salvează Crăciunul când rămân blocate în tren, în mijlocul pustietății în noaptea de Ajun, alături de alți călători, până în urmă cu câteva ceasuri niște necunoscuți.
Mătușa Cyrilla este cel mai savuros personaj din volum pentru că nu se rușinează de obârșia ei, de faptul că e „de la țară,” ci e pe deplin conștientă de valorile primite tocmai prin originile sale și de faptul că cel mai important lucru în viață este să vrei să faci bine și să fii bun și darnic cu oricine îți iese în cale: Eteee, mă doare pe mine-n cot de cum arată, răspunse cu calm mătușa Cyrilla. Și o fi el o bătaie de cap, nu zic nu, da’-i a mea, și pentru alții e o plăcere. Edward și Geraldine poate n-au nevoie, știu, da’ poate că alții au. Și dacă ți-o fi rușine să mergi pe lângă o bătrână de la țară cu un coș ca de la țară, n-ai decât să rămâi mai la coadă, ca să zic așa. Descrierea coșului cu bunătăți e iarăși plină de încântare: Și-acu’, ia să vedem, zise mătușa Cyrilla, cu o expresie preocupată, bătând cu vârful degetului arătător, grăsuliu și plin de crăpături, în masa albă de bucătărie, ce să iau cu mine? În primul rând tortul de fructe – lui Edward îi place tortul meu de fructe... și-apoi limba fiartă... și cele trei plăcinte cu carne, că oricum, ori se strică până ne-ntoarcem, ori le mănâncă unchiu-tu de i se face rău – plăcintele cu carne îs moartea lui... și ulcica aia de smântână – cât o fi ea de stilată Geraldine, da’ niște smântână adevărată tre’ să mănânce, Lucy Rose... și înc-o sticlă din oțetu’ meu de zmeură. Platoul cu jeleuri și gogoși o să le placă la copii și mai astupă crăpăturile, și să-mi aduci cutia cu bomboane cu lapte din cămară... și punga aia de acadele pe care a adus-o aseară unchiu-tu de la magazin. Și mere, desigur... vreo cinci-șase chile din alea bune... și un borcănel din dulceața mea de prune... lui Edward o să-i placă. Și niscaiva sandvișuri și-un chec. S-avem pentru noi o gustare. Și cu asta am terminat cu de-ale gurii. Deasupra pun cadourile pentru ăia mici. O păpușă pentru Daisy și o bărcuță pe care-a făcut-o unchiu-tu pentru Ray și câte o batistă de dantelă pentru gemeni, și căciulița croșetată pentru bebeluș. Mai e ceva? Surprinzător da, mai e ceva. În coș mai e loc. Pentru că, iarăși paradoxal, adevăratele bunătăți din această povestire nu sunt cele atât de îmbietoare din coșul mătușii, ci sunt reprezentate de Bunătatea însăși, ce se naște din pieptul ’tușii Cyrilla.
Masa de Crăciun din trenul izolat de lume este mai ales plină de savoare pentru cititorul român, familiarizat cu nuvelele lui Ioan Al. Brătescu-Voinești. Nicolae Steinhardt folosește termenul de „comesenie” pentru a relata o scenă asemănătoare din nuvela Călătorului îi șade bine cu drumul, nuvelă în care barierele dintre eroi sunt depășite de atitudinea din timpul mesei:
– Mă Năiță, dacă mă iubești, ia de aici bucățica asta grasă.
– Mă Pitache, să mă îngropi, gustă colea, să zici că n-ai mâncat de când ești.
Bucuria de a dărui este tema dezvoltată de povestirea Crăciunul familiei Osborne. Copiii unei familii înstărite urăsc Crăciunul, care pentru ei înseamnă aceiași musafiri plictisitori în fiecare an și cadouri de care se satură repede, pentru că ei au de toate în fiecare zi de peste an: Crăciunul e doar o mare plictiseală – o plictiseală în toată regula. Verișoara lor le readuce farmecul Crăciunului, dezvăluindu-le bucuria de a dărui celor care nu au. Tema este reluată, cu unele variații, în povestirea Cadourile Clorindei.
Cea mai sentimentală povestire este O amintire de neșters, în care domnișoara Avis, o făptură îndrăgită de toți membrii familiei, nu poate fi uitată de cei dragi.
Cei care au citit cu sufletul la gură Anne – Casa cu frontoane verzi, Anne – Învățătoare în Avonlea și Anne – Vacanțe pe Insulă au ocazia să descopere un capitol din următorul volum al seriei, Anne – Casa plopilor fremătători. Este vorba de capitolul Katherine Brooke vine la Green Gables. E povestea unei tinere neprietenoase, nefericite care, într-un mediu propice creat de Anne, revine la sentimente mai bune. Povestirea are menirea de a oferi speranța că întotdeauna totul se poate schimba în bine.
Lăsând cititorului plăcerea de a descoperi și celelalte povestiri, nu putem decât să vă dorim un Crăciun cu adevărat fericit, plin de pace și bucuria iubirii aproapelui și, nu în ultimul rând, de bucuria dăruirii bunătăților pe care Dumnezeu, în mărinimia Sa, ni le-a dăruit nouă.
Cosmina Tămaș
Nevoia și bucuria de a face binele este mai mare decât cea de a primi daruri de Crăciun.
Acest adevăr este dovedit cu vârf și îndesat de cele 16 povestiri, semnate de Lucy M. Montgomery, antologate sub titlul ,, Crăciun cu Anne". Volumul este o mărturie emoționantă despre chipul în care sărbătoarea Nașterii lui Hristos a vibrat și a rodit virtuți dintre cele mai alese, în sufletele canadienilor de acum 100 de ani.
Dar câtă deosebire între consumerismul Crăciunului zilelor noastre, care vine adesea la pachet cu uscăciunea sufletească - și căldura interioară a unui Crăciun, cel mai adesea sărac, al unor oameni care se jertfesc cu o noblețe admirabilă pentru a aduce un strop de bucurie vremelnică în inimile semenilor lor! Ce bucurie să afli că o fetiță pe nume Teodora (Darul lui Dumnezeu) alege să vândă medalionul ei de mare valoare sentimentală pentru a salva visul unor copii sărmani, care îl așteptau cu sufletul la gură pe Moș Crăciun! Și cât de repede și sub ce chip neașteptat sosește răsplata cerească pentru această jertfă de sine neprețuită!
Da, de Crăciun Dumnezeu a făcut oamenilor un dar nemăsurat de mare, căci L-a trimis printre noi, în trup de carne, pe însuși Fiul Său. Dar cartea acesta ne arată tuturor, mari și mici, că omul care pricepe această uriașă taină și alege să I se asemene Tatălui în bunătate și smerenie, devine la rândul Său un alt Dar al lui Dumnezeu printre oameni, precum și chip al Părintelui Ceresc. Iar vremea în care alegem să aducem celorlalți o cât de mică bucurie, uitând de noi, poate fi Crăciunul nostru de fiecare zi.
