Comori vechi și noiTâlcuiri la Porunci și Fericiri pentru o viață împlinită
Descriere
Cartea de față ne revelează adevărul esențial și calea de urmat în câteva pagini. Succint, Vlădica ne spune de la ce pornim (Prima Lege a lui Dumnezeu sau cele zece porunci ale Vechiului Legământ), unde trebuie să ajungem (piramida cu zece caturi a fericirilor din „Legea lui Dumnezeu cea nouă, cea din urmă sau cea lăuntrică, adică desăvârșita și singura lege dumnezeiască mântuitoare").
Și pentru ca instrucțiunile de utilizare ale drumului creștinului spre mântuire să fie desăvârșite, pe lângă punctul de pornire și cel în care trebuie să ajungem, episcopul Nicolae Velimirovici ne arată și cum să facem să parcurgem acest drum pas cu pas. Astfel, el ne dezvăluie un capitol special cu rânduieli și sfaturi pentru o viață creștinească și un set de reguli de purtare sau eticacreștină după Sfântul Vasile cel Mare.
Citind aceste rânduri, vom înțelege de ce toți cei care l-au cunoscut îndeaproape îl numeau Bunicul (Deda). Adesea veți găsi aici vorbele aproapelui, care ne numește atât de frumos, frați sau fii: „Să nu crezi, frate, că Dumnezeu i-a dat înțelepciune doar omului, căci vei greși. Înțelepciune are și boul, are și calul, și albina, și musca, și rândunica, și barza, și lemnul, și piatra, și apa, și văzduhul, și focul și vântul..." Sau și mai frumos: „Și să știți, fiii mei..." Pentru că atunci când vom întoarce și ultima filă a acestei cărți chiar asta va trebui să facem. Să știm. Așa cum piatra știe să tacă.
Recenzii
Daniel Mazilu
A-tot-cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre
„Nu numai cu pâine va trăi omul,
ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu".
(Mt. 4:4)
„Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului,
vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine,
ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti”.
(In. 16:13)
Indiferent de vremea în care trăim, două mari taine ne stau în față: a-tot-cuvântul lui Dumnezeu, care întemeiază și luminează întreaga creație, și îndumnezeirea omului prin har. Cartea Sfântului Nicolae Velimirovici pe care ați deschis-o acum este o invitație duhovnicească la a auzi, a asculta și a împlini cuvintele lui Dumnezeu în inimile și în timpurile noastre. Ea ne înfățișează marea descoperire a faptului că între Persoanele Sfintei Treimi și noi, oamenii, se păstrează neschimbată chemarea la sfințenie, prin care Dumnezeu stăruie să ne întoarcem la fericita asemănare cu El.
Cititorul va găsi în acest nou volum unele texte publicate anterior, pagini inedite ale Sfântului Nicolae, la care se vor adăuga câteva rânduieli și sfaturi duhovnicești pentru „toată petrecerea vieții”, după cum spunea Sfântul Apostol Petru. Evident că această nouă alcătuire necesită o scurtă lămurire. Încă din anii călătoriilor misionare în Anglia și America (1915-1919),
Sfântul Nicolae a cugetat și a scris despre Sfânta Înțelepciune atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu, care se revarsă peste toate popoarele. El avea în vedere mărturisirea lucrării Sfintei Treimi în istorie și propovăduirea mântuirii noastre, prin învățăturile și jertfa de pe Cruce a Domnul nostru Iisus Hristos către cei nebotezați. Iată de ce, în anii slujirii arhierești, care au urmat imediat după încheierea Primului Război Mondial, tânărul episcop al Ohridei va relua și va aprofunda, prin numeroase predici, tâlcuiri și cărți, necesitatea apropierii noastre de a-tot-cuvântul Sfintei Înțelepciuni a lui Dumnezeu.
Un exemplu la îndemână îl aflăm în tâlcuirea la Decalog. Vorbind despre prima poruncă, Sfântul Nicolae spune: „Aceasta este prima poruncă a lui Dumnezeu, fără de care nu se poate mântui nici poporul lui israel, nici poporul rus, nici cel englez, nici cel chinez, nici cel sârb, nici un popor de pe pământ”. O abordare asemănătoare o vom găsi și în Credința sfinților. Catehismul Bisericii Ortodoxe Răsăritene, carte care ar putea fi numită, pe bună dreptate, „un abecedar ortodox al întregui neam omenesc”.
În aceste pagini, Sfântul Nicolae scrie: „Credinţa Creştină este învăţătura lui Hristos despre cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii, învăţătură pe care oamenii o pot primi numai prin credinţa în El, şi nu prin propriile strădanii”. O astfel de abordare cuprinzătoare găsim și în tâlcuirea la Fericiri, aceste minunate profeții ale Domnului adresate tuturor oamenilor.
Să înțelegem, așadar, că a-tot-cuvântul lui Dumnezeu le cuprinde pe toate: pe cele nevăzute și pe cele văzute, pe cele vechi și pe cele care au să se întâmple la Judecata de Apoi; pe cei de aproape de El și pe cei care vor rămâne în afara Împărăției. Reașezând unele texte oferite deja cititorilor noștri lângă pagini care apar pentru prima oară în limba română, întregim gândul Sfântului Nicolae, care credea că a-tot-cuvântul lui Dumnezeu străbate în chip luminos istoria, geografia și națiunile. Dumnezeu, Care ne-a adus „de la neființă la veșnicie”, ne însoțește mereu ascunzându-Se și vorbindu-ne prin poruncile Sale, întrupându-Se și deschizându-ne ochii inimilor noastre prin pilda vieții Lui, înviind și ridicându-ne și pe noi din toate căderile și suferințele noastre,
călăuzindu-ne, prin Sfântul Duh, către Împărăția Cerurilor, unde vom cunoaște cu adevărat rostul și sfârșitul tuturor încercărilor. În tâlcuirea la Fericiri, Sfântul Nicolae ne încurajează pe toți cu un cuvânt de mângăiere: „Bucuraţi-vă în lacrimi, bucuraţi-vă în pătimiri, bucuraţi-vă în moarte, căci cei mai buni din neamul omenesc, care au străbătut aceeaşi cale spinoasă ca şi voi, vă aşteaptă acum în lumea cealaltă, unde domneşte Hristos şi unde nu mai este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă şi bucurie fără de sfârşit”.
Dar ca să nu spună nimeni că primește prin aceste pagini învățătură neînsoțită de fapte, găsim la finalul cărții dovada că Sfântul Nicolae Velimirovici a cunoscut și a împlinit în viața lui
a-tot-cuvântul lui Dumnezeu, atât cât i-a fost lui cu putință. Din această experiență personală a ascultării lui Dumnezeu ne-a dăruit și nouă frumoase rânduieli și sfaturi pentru o viață creștină. Găsindu-le asemănătoare în duh, în expresie și în lucrare cu cele din Pravila pentru o viață cucernică a Arhiepiscopului Platon Kostromski am socotit potrivită alăturarea acestor sfaturi pentru oricine dorește să caute Împărăția lui Dumnezeu în inima lui.
Cristian Imbrea
Cum să-l scoatem pe Dumnezeu din muzeu
Sfântul Nicolae Velimirovici, „ultimul mare proroc al creștinătății,” după cum îl numește Arhimandritul Iustin Pârvu, scria în Prorociri despre vremurile noastre prin fereastra temniței câteva cuvinte care par scrise astăzi, pentru că sunt mai actuale ca oricând: „Vă mint, fraților, cei ce zic că au credință și prețuiesc credința, dar nici nu respiră, nici nu scriu, nici nu cugetă, nici nu vorbesc, nici nu lucrează, nici nu simt întru Dumnezeu. În această epocă europeană a istoriei, Dumnezeu este la muzeu. Nu se găsește în viață, nici în natură, nici în societate, nici la curțile ocârmuitorilor, nici în biserici, nici în istorie, ci la muzeu, numai la muzeu. Dar Dumnezeu nu vrea să fie lăsat la muzeu, ca un exponat.”
Așadar, pentru a-L putea scoate pe Dumnezeu din muzeu, noi, creștinii, trebuie să respirăm, să scriem, să cugetăm, să vorbim, să lucrăm și să simțim întru Dumnezeu.
E greu. Și tocmai pentru că e greu, prorocul Nicolae știe de ce avem nevoie și ticluiește pentru noi un manual de utilizare, instrucțiuni de folosire a vieții ce ne-a fost dăruită de Dumnezeu pentru a noastră mântuire. Firesc, trebuie să pornim de la temelie. La temelia organizării religioase a poporului evreu, pe care l-a ales
Dumnezeu pentru a primi Revelația dumnezeiască prin Patriarhi și Proroci, stă Vechiul Legământ. Iar la temelia Vechiului Legământ, a Legii celei vechi, stau poruncile, prima lege a lui Dumnezeu. Dar pentru că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pentru noi oamenii, pentru toți oamenii, am primit Legea cea nouă, descoperită și trimisă prin Iisus Hristos. Este ultima lege a lui Dumnezeu. Nu căutați „modificările și completările ulterioare,” ca în legile lumești din Monitorul Oficial, pentru că, ne spune și Deda (Bunicul) Velimirovici, „nu va mai fi dată alta, până la sfârșitul lumii.”
Legea morală a Noului Legământ, a Legii celei noi, sunt Fericirile. Prin respectarea celor zece porunci ale Legii vechi, de la temelie, avem datoria să ajungem la cele zece trepte ale Fericirilor pe care le-am primit prin Legea cea nouă, zece caturi ale unei piramide, cum le vede Vlădica Nicolae.
Pentru că, după cum știm de la Fericitul Augustin, „Noul Legământ în cel Vechi se ascunde, Vechiul Legământ în cel Nou se descoperă.” Într-adevăr, aceste cuvinte închipuie veriga care unește și definește relația teologică profundă dintre Vechiul Legământ și Noul Legământ, inspirate deopotrivă de același Duh Sfânt, de aceea nu este de mirare faptul că multe ediții ale Noului Legământ se deschid cu aceste cuvinte, adevărată cheie expresivă
a unității Sfintei Evanghelii. Rar s-a mai exprimat un adevăr atât de mare cu atât de puține cuvinte.
Cartea de față face același lucru. Ne revelează adevărul esențial și calea de urmat în câteva pagini. Succint, Vlădica ne spune de la ce pornim (cele zece porunci ale Vechiului Legământ), unde trebuie să ajungem (piramida cu zece caturi a fericirilor din „Legea lui Dumnezeu cea nouă, cea din urmă sau cea lăuntrică, adică desăvârșita și singura lege dumnezeiască mântuitoare”).
Și pentru ca instrucțiunile de utilizare ale drumului creștinului spre mântuire să fie desăvârșite, pe lângă punctul de pornire și cel în care trebuie să ajungem, episcopul Nicolae Velimirovici ne arată și cum să facem să parcurgem acest drum pas cu pas. Astfel, el
ne dezvăluie un capitol special cu rânduieli și sfaturi pentru o viață creștinească și un set de reguli de purtare sau etica creștină după Sfântul Vasile cel Mare, la care se adaugă Pravila pentru o viață cucernică a Arhiepiscopului Platon Kostromski.
Ținem minte, de când eram copii, că părinții sau medicii ne spuneau că medicamentele care ne ajută să ne facem bine trebuie musai să fie amare. Ei, bine, pe lângă marele folos duhovnicesc, scrierile Sfântului Nicolae Velimirovici, iar volumul de față nu face excepție, pot fi asemuite acelor medicamente care, pe lângă faptul că aduc tămăduirea sufletului și a trupului, sunt și bune la gust.
Citind aceste rânduri, vom înțelege de ce toți cei care l-au cunoscut
îndeaproape îl numeau Bunicul (Deda). Adesea veți găsi aici vorbele aproapelui, care ne numește atât de frumos, frați sau fii: „Să nu crezi, frate, că Dumnezeu i-a dat înțelepciune doar omului, căci vei greși. Înțelepciune are și boul, are și calul, și albina, și musca, și rândunica, și barza, și lemnul, și piatra, și apa, și văzduhul, și focul și vântul...” Sau și mai frumos: „Și să știți, fiii mei...” Pentru că atunci când vom întoarce și ultima filă a acestei cărți chiar asta va trebui să facem. Să știm. Așa cum piatra știe să tacă.
