Ce a înțeles Betsy Taina unei copilării împlinite
Descriere
La vârsta de nouă ani, Elizabeth Ann, orfană de ambii părinți, are șansa unui nou început: o întâmplare la prima vedere nefericită o aduce în mijlocul unei familii foarte deosebite de mătușile care o crescuseră până atunci. Fetița locuiește acum la țară, unde oamenii au alt ritm de viață, alte responsabilități și alte principii călăuzitoare decât cei de la oraș. Merge la școala din sat, unde copii de toate vârstele învață laolaltă și unde nu notele și formalitățile contează, ci cunoștințele reale care îți vor folosi pe tot parcursul vieții. Betsy se deprinde, mai repede decât ar fi crezut, cu traiul în acest mediu nou și surprinzător pentru ea și află că, în viață, trebuie să învățăm să avem grijă nu doar de noi înșine, ci și de cei de lângă noi, de gospodărie, de animale și, într-un anumit sens, de întreaga lume în mijlocul căreia suntem așezați.
Deși este scrisă în 1916, în Statele Unite ale Americii, povestea lui Betsy, ca orice operă literară de calitate indisputabilă, nu aparține doar cadrului spațio-temporal în care a apărut, ci are valoare universală și permanentă. La mai bine de un secol de la apariția primei ediții, romanul lui Dorothy Canfield ne prezintă imaginea vie și neschimbătoare a copilului și a familiei, dintotdeauna și pentru totdeauna aceiași, prin esența și firea lor, cu aceleași manifestări, nevoi și dorințe. Pentru a crește sănătoși, fericiți și pregătiți pentru viață, copiii din toate timpurile și din toate locurile au nevoie de modele, de valori și de repere autentice precum și de un trai întemeiat pe principiile firești ale viețuirii omului.
O istorioară încântătoare și palpitantă pentru cei mici, și o lectură savuroasă și deosebit de folositoare pentru cei mari, povestea lui Betsy mângâie și destinde mintea și inima, ca o băutură caldă într-o zi de iarnă, îndulcește și împrospătează, ca un măr abia cules de pe ram la sfârșitul verii. Cititorii înțeleg și ei, alături de micuța eroină, încă o dată mai mult, cât de frumoasă, de surprinzătoare și de fericită poate fi viața, atunci când o trăiești cu o inimă curată, curajoasă și plină de dăruire!
Ioana Miruna Kamata
Recenzii
Raluca Manea
Iată o carte care nu se adresează în primul rând copiilor, deși sunt sigură că s-ar bucura de ea și fețele (sau băieții) de la nouă ani în sus. Este mai degrabă o carte destinată părinților, pe care eu am citit-o până acum de trei ori, și nu cred că sunt la ultima ei lectură. Ca să vă fac curioși cu privire la ea, vă voi da, mai întâi, câteva detalii despre autoare.
Dorothy Canfield Fisher s-a născut în Kansas în 1879. Mama ei fiind artistă, iar tatăl profesor universitar, a călătorit foarte mult în copilărie. Și-a luat doctoratul la Ohio State University, a studiat la Sorbona și a obținut un doctorat în limbi romanice la Columbia University.
În 1907 s-a căsătorit cu John Redwood Fisher, iar în același an a moștenit vechea fermă a străbunicului său în Vermont (ce a devenit cadrul în care se desfășoară acțiunea multora dintre cărțile sale, precum și cea de față). Când soțul ei a plecat în Europa, în 1916, pentru a servi drept șofer de ambulanță, ea l-a urmat împreună cu cei doi copii ai lor; au petrecut trei ani în Franța lucrând cu soldați francezi orbi, punând bazele unei case de recuperare pentru copii și altele de felul acesta.
După reîntoarcerea în Vermont, Dorothy Fisher a lucrat pentru Societatea de ajutorare a copiilor din Vermont, fiind singura femeie acceptată în bordul de conducere a sistemului de educație al statului respectiv. A servit ca membru al consiliului de conducere al Colegiului Bennington și al Universității Howard și a fost președintele Asociației americane pentru educația adulților. A scris până după 70 de ani, a susținut numeroase conferințe, iar hobby-ul ei era învățarea limbilor străine. Eleanore Roosvelt a plasat-o in rândul celor zece doamne care au influențat cel mai mult istoria Statelor Unite. A murit in 1958, la 79 de ani, în Vermont.
Pentru cei pasionați de sistemul de educație Montessori, e bine să știți că Dorothy Fisher a fost cea care a „importat” metoda în Statele Unite, traducând cartea Mariei Montessori în engleză și scriind ea însăși trei cărți de non-ficțiune și două romane care explică acest sistem. Understood Betsy este unul dintre cele două romane amintite.
Pare a fi o simplă carte pentru copii, care relatează povestea lui Elisabeth Ann, o fetiță orfană de 8 ani, crescută mai întâi de mătușile ei pretențioase și ultra sensibile, și trimisă ulterior să locuiască la ferma unor verișori din Vermont.
În vreme ce mătușile urbane o supra-protejaseră pe fetiță, nelăsând-o să facă nimic singură (nici măcar să gândească sau să viseze), analizând fiecare cuvințel, hrănindu-i toate temerile sau inducându-i altele noi, viața la fermă o ia prin surprindere pe Betsy, pentru că acolo lumea se așteaptă ca ea să fie autonomă, să se implice în treburile zilnice, să ia singură hotărâri și să se descurce.
Rezultatul? Betsy suferă o adevărată transformare, începe să își folosească mâinile pentru a lucra, mintea pentru a gândi pentru sine și pentru a găsi soluții la tot felul de probleme neașteptate, începe să fie atentă la sentimentele celor din jurul ei, în loc de a fi exagerat de preocupată de sine, se implică în rezolvarea unor cazuri sociale, se descurca in situații limită, încrederea ei in forțele proprii crește.
În realitate, romanul acesta e un model de educație, care mie îmi place foarte mult.
Cartea ilustrează foarte bine principiul montessorian „ajuta-mă să pot singur”, sau „un copil trebuie lăsat să facă tot ceea ce poate face singur”, și realizează lucrul acesta prin nenumărate exemple practice, din viața zilnică a fetiței. Mai mult decât atât, școala din Vermont unde începe să meargă fetița se ghidează tot după principii montessoriene: Betsy se trezește în clasa a 7-a la citit, a 2-a la matematică și a 3-a la spelling. Sub influența noii învățătoare și a rudelor de la fermă, istoria, geografia, matematica și mai cu seamă literatura, încep să prindă viață în inima fetiței, trecând de la subiecte sterile de studiat pe băncile școlii la realități de recunoscut și folosit în viața de zi cu zi.
Sper că v-am făcut suficient de curioși să citiți cartea! Spor la lectură, mămici!
(https://caietpentruscoaladeacasa.wordpress.com/2015/02/16/understood-betsy/)
Magdalena Lazanu
Prezentul volum reunește două lumi care își găsesc punctul tangențial în personajul principal al romanului de față. Haideți să îl descoperim împreună!
Betsy, protagonista noastră, este o fetiță ca oricare alta, la prima vedere, dar pe parcurs descoperim că ea reușește să fie o rază de soare pentru cei din jur, radiind bucurie și reușind să se adapteze răsturnărilor de situație care o transformă radical dintr-un copil dependent de alții și alintat într-unul descurcăreț și zglobiu.
Odată cu metamorfoza ei are loc și o schimbare lăuntrică în cititor, dacă acesta este deschis să vadă adevărurile pe care acest roman le descoperă. Scris cu dibăcie, accesibil deopotrivă și copilașilor și adulților, garantat pe primii îi va cuceri de la primele pagini, iar pe ultimii îi va catapulta în universul copilăriei, aducându-le din mireasma amintirilor adânc îngropate de agitația zilelor cotidiene.
Romanul ilustrează, totodată, și discrepanța dintre două sisteme model de educație: unul ultra-securizant, care nu permite avântarea în necunoscut; celălalt care aproape că te înghiontește să explorezi lumea din jur și să te auto-descoperi. Fiind diametral opuse, acestea se ciocnesc nu de puține ori, iar granița dintre ele este clar definită în cuprinsul desfășurării acțiunii din romanul „Ce a înțeles Betsy.” De departe, autoarea promovează cel din urmă sistem educațional edificând povestea lui Betsy în jurul acestuia, urmând ca istoria fetiței Elizabeth Ann să servească drept exemplu elocvent al faptului că nu cocoloșirea copilului este cea care îl va pregăti pentru viață și nu aceasta îl va face să devină un adult competent și independent.
Plasată într-un cadru permisiv și stimulant cunoașterii, protagonista este nevoită să se adapteze și, astfel, ajunge să se cunoască pe ea însăși și să-și descopere noi resurse interioare care îi vor lărgi sfera cogniției asupra umanității.
De o candoare specifică, reușind să îmbine utilul cu plăcutul, educativul cu distractivul, romanul promite să fie o lectură suavă asemenea unui cântec cântat la gura sobei la o ceașcă de ceai cald după ce ai venit de afară de la zăpadă, din zăpada lumii tot mai lipsite de moralitate și umanitate și învăluită în minciună la căldura sobei copilăriei, unde timpul se oprește și mai poți sorbi o înghițitură din calda Veșnicie.
