Calea asceților
Descriere
Tito Colliander și-a folosit talantul dăruit de Dumnezeu, acela al scrierii, pentru a ne dărui una dintre cele mai convingătoare și percutante învățături de credință, de mare folos duhovnicesc atât celor nou-veniți în Biserica lui Dumnezeu, cât și celor mai „avansați," dar care doresc să-și actualizeze permanent noimele trăirii în Hristos. Calea asceților este o nestemată prin stilul de scriere, concizia și precizia formulărilor, cuprinderea tematică și spiritul viu care o animă. Este o scriere de suflet care încurajează inimile ezitante și le întărește pe cele care se află departe pe cale.
Calea asceților este, de fapt, calea mântuirii, căci unitatea nevoinței duhovnicești a credinciosului, fie el monah sau laic, este unul din adevărurile fundamentale ale Ortodoxiei. Desigur, adaptat fiecăruia dintre noi și împrejurărilor vieților noastre, dar păstrând nealterat duhul filocalic al făptuirii și contemplării întru Duhul Adevărului.
† MACARIE
Episcopul Europei de Nord
Recenzii
Episcop Macarie Drăgoi
Am primit cu bucurie invitația adresată de ostenitorii Editurii Predania de a alcătui un scurt cuvânt înainte la reeditarea celei mai cunoscute cărți teologice Calea asceților a finlandezului Tito Colliander.
Bucuria este mai mare cu cât avem de-a face cu un autor de pe tărâmul scandinav, încălzit în primul mileniu, pentru o scurtă vreme, de lumina Ortodoxiei care a împrăștiat întunericul păgânătății vikinge. A intrat apoi într-o penumbră accentuată de Marea Schismă, de Reformă iar în vremurile moderne, de o secularizare accelerată. În cazul particular al teritoriilor lapone, din nordul Rusiei și țărilor scandinave, trebuie menționată și lucrarea de misionariat a Cuvioșilor Trifon de la Pecenga și Teodoret de la Solovăț, monahi ruși care în secolul al XVI-lea au întemeiat comunitățile ortodoxe alcătuite din populația locală saami.
Tito Colliander s-a născut la începutul secolului trecut într-o familie liberală cu preocupări culturale în Sankt Petersburg. Experiența revoluției bolșevice a fost traumatică pentru familia sa, pierzându-și fratele înrolat în armata „albilor” în războiul civil. Acest prim contact cu Ortodoxia și cultura rusă l-a marcat profund pe Colliander, mărturie stând și creațiile sale literare de dinaintea convertirii sale care s-a petrecut în perioada anilor 1930. Scriitor de succes, decide în anii 1950 să se dedice aprofundării teologiei ortodoxe. În acest context apare Calea asceților, scrisă în suedeză, așadar, după două decenii în care a trăit ca membru activ al Bisericii Ortodoxe.
Tito Colliander și-a folosit talantul dăruit de Dumnezeu, acela al scrierii, pentru a ne dărui una dintre cele mai convingătoare și percutante învățături de credință, de mare folos duhovnicesc atât celor nou-veniți în Biserica lui Dumnezeu, cât și celor mai „avansați,” dar care doresc să-și actualizeze permanent noimele trăirii în Hristos. Calea asceților este o nestemată prin stilul de scriere, concizia și precizia formulărilor, cuprinderea tematică și spiritul viu care o animă. Este o scriere de suflet care încurajează inimile ezitante și le întărește pe cele care se află departe pe cale.
Calea asceților este, de fapt, calea mântuirii, căci unitatea nevoinței duhovnicești a credinciosului, fie el monah sau laic, este unul din adevărurile fundamentale ale Ortodoxiei. Desigur, adaptat fiecăruia dintre noi și împrejurărilor vieților noastre, dar păstrând nealterat duhul filocalic al făptuirii și contemplării întru Duhul Adevărului.
Așadar, iubite cititorule, mergi cu încredere pe calea asceților, pe calea sfinților din toată vremea și din tot locul, căci așa ai să ajungi în deplină siguranță la destinația finală: Împărăția Cerurilor.
† MACARIE
Episcopul Episcopiei
Europei de Nord
Pr. Dan Bădulescu
Fritjof Tito Colliander (1904-1989) este un scriitor de origine suedeză, cetățean finlandez, născut la St. Petersburg, care și-a petrecut copilăria în Rusia, având o doică rusoaică, și care a devenit apoi, la vârsta de treisprezece ani, martor al revoluției bolșevice. Cu mari sacrificii și cu o dureroasă rană sufletească, familia sa reușește să se întoarcă în Finlanda, unde începe o „viață nouă” dar lipsită de orice sens, după părerea copilului Tito.
După o adolescență frustrată, – a avut piciorul imobilizat în ghips câțiva ani, – după nenumăratele încercări ale familiei de a porni vreo afacere cât de cât rentabilă, după pierderea părinților, tânărul finlandez, purtat de o dorință de viață specifică celor ce trăiesc la interferența marilor întinderi de zăpadă cu civilizația europeană, călătorește mult și duce o viață boemă. Scrie enorm, devine corespondent de presă, cunoaște mulți oameni, reușește să obțină premiul de stat al scriitorilor finlandezi pentru romanul „Taina.”
În plină maturitate descoperă printr-o fericită întâmplare viața ortodoxă, pe care și-o amintește vag, din copilăria petrecută la Petersburg. Într-una din nenumăratele sale călătorii ajunge la Mănăstirea Peciarsca, aflată pe atunci, în tânăra republică independentă, Estonia. Din anul 1937 se convertește cu familia sa la Ortodoxie.
Bulversarea sufletească petrecută în acele zile de deosebită fericire, trecerea de la un ateism atenuat de o puternică sensibilitate artistică la credința pe care și-ar fi dorit-o în mai multe rânduri, este redată într-unul din multele sale romane autobiografice, numit „Aproape” (Nära în original).
Trăiri sufletești de tipul „drumul Damascului” au mai fost poate exprimate în literatură, dar copleșitoarea simplitate și sinceritate cu care un contemporan își „pune pe tavă” sufletul său, într-o oarecare spovedanie în fața lumii întregi, este demnă de toată atenția, într-o omenire modernă sfâșiată de ateism, și neopăgânism pietist.
Din acest moment scriitorul devine și un mare apărător al Ortodoxiei, traduce în finlandeză și în suedeză comori ale Ortodoxiei, prima sa lucrare de acest fel fiind Acatistul Maicii Domnului. În paralel cu continuarea activității sale de scriitor, obținând alte două premii de stat, pentru romanele de inspirație religioasă Korståget („Cruciada”) și Förbarma Dig („Doamne miluiește”), Tito Colliander devine în anii ‘50, unicul profesor de religie ortodoxă în limba suedeză. După studii de dogmatică și liturgică, este invitat la Universitatea din Uppsala pentru a face o prezentare a Ortodoxiei pentru publicul suedez, insistând asupra Patericului și Părinților pustiei.
Această amprentă religioasă specială l-a marcat destul de mult, și, simțindu-se atât de departe de starea sufletească a ascetului, dar și dorind-o cu putere, își scrie un „program” în felul specific al omului din nord, în care își propune exercițiul ascezei. Așa a luat naștere mica lucrare Asketernas Väg („Calea asceților”) care, însuflețită de pana scriitorului devine operă de artă.
Scrierile sale au început, din anii ‘50, să fie traduse în norvegiană, germană și olandeză. Viața sa religioasă s-a desfășurat în jurul Mănăstirii Noul Valaam din Finlanda, unde călătorea destul de des împreună cu familia, mănăstire pe care a ajutat-o cât a putut în vremea când era amenințată de a deveni pustie, iar apoi un simplu obiectiv turistic, și o amintire.
Din lungile convorbiri cu părintele său duhovnicesc, Joann, au luat naștere diferite lucrări, inundate de un talent deosebit, și de o credință vie, a unui trăitor în luptă continuă cu cele lumești, într-o vreme când, în nordul Europei se desfășura așa numita „revoluție sexuală” concomitent cu marea mulțumire a popoarelor nordice, de a atinge un înalt nivel de dezvoltare materială, și bunăstare socială, cu alte cuvinte, un trai lumesc fericit.
Lucrarea Credința și trăirea ortodoxiei apărută în premieră în România, a văzut lumina zilei la Stockholm în anul 1951, sub titlul Grekiskortodox tro och livsyn. Prezenta traducere s-a făcut după ediția a treia (1995), și a evitat deliberat titulatura de „greco-ortodoxie,” deoarece aceasta sună nepotrivit în românește, fiind o terminologie ce nu lămurește nimic pentru cititorul român, ajungând mai degrabă a-l deruta.
Ca și cealaltă capodoperă a scriitorului suedez, Calea asceților și lucrarea Credința și trăirea ortodoxiei s-a adresat în primul rând publicului laic scandinav, urmărind a face cunoscute – așa cum arată și titlul – credința și concepția de viață ortodoxe, atât de exotice și puțin cunoscute în acele ținuturi. Misiunea ortodoxiei ruse, ce a dat atâtea roade în Occidentul secolului XX, a fost în Suedia extrem de firavă. Nici celelalte neamuri ortodoxe: greci, români, finlandezi, sârbi etc. nu au reușit o prezență mai notabilă, fenomen datorat unor cauze cultural-duhovnicești mai complicate, a căror analiză nu interesează în iconomia prezentei lucrări. Dar, ca și în cazul Căii asceților se poate constata, fără nicio exagerare, „sobornicitatea,” „catolicitatea” micului op, calitatea de a fi universal valabil în timp și spațiu. Cititorul român contemporan , laic ortodox, mai ales din mediile citadine, va găsi (în cazul că este flămând și însetat după cele duhovnicești), o hrană duhovnicească.
Primele ediții ale acestor două cărți pe care le-am unit în acest volum au apărut în anul 2002 la Editura Scara din București.
nespus superioară surogatelor culturale, ce au venit în ultimii ani spre a amăgi potolirea acestui apetit.
Ar fi de amintit că valoarea duhovnicească și teologică a autorului este dublată de condeiul plin de talent al scriitorului. Și acest lucru se simte în prezentarea atât de vie și organică a Ortodoxiei, ce evită accentele uscate și chiar de-a dreptul plicticoase ale unor manuale și catehisme ortodoxe contemporane, impregnate de duhul raționalismului scolastic și al protestantismului. Nu vom găsi deci definiții, întrebări și răspunsuri, ci o hrană vie, cu efect de durată garantat.
Calea asceților a cunoscut din 1952 mai multe ediții, fiind tradusă în mai multe limbi. Scrisă precum am mai arătat în mediul scandinav al anilor ‘60, ea se adresează în primul rând acelor cititori de sorginte luterană însă puternic secularizați. Încercarea lui Tito Colliander de a insera Patericul și Filocalia în acest mediu este cu totul lăudabilă. Desigur că distanța dintre cele două lumi pare enormă, iar aplicarea ascezei în afara pustiei nitrice și în mijlocul „pustiei” citadine a secolului nostru poate isca unele nedumeriri în privința atitudinilor recomandate. Astfel, este știut că în societatea suedeză de astăzi contactele umane la nivelul elementar – rude, vecini, prieteni – au devenit din ce în ce mai precare, ajungându-se chiar până acolo când au fost găsite persoane decedate de o lună în apartamentul lor din bloc în plin oraș, fără știința vecinilor sau a rudelor! Ori în acest caz vizitele și contactele umane nu ar trebui rărite, ele nefiind atât de dăunătoare. Considerăm ca o opinie personală faptul că, mai ales pentru cititorul român, este mai ziditoare întărirea vieții comunitare bisericești cu legături umane duhovnicești sporite. De asemenea la capitolul ascultare și tăierea voii proprii ni s-a părut cumva forțată extensia dată de autor – ascultarea aproape necondiționată a celor din jur. În tradiția Patericului această ascultare fără rezerve se cuvenea „bătrânului” îmbunătățit, duhovnicului, și chiar și atunci nu era vorba de o ascultare „oarbă,” ci de ascultare luminată de discernământ sau dreaptă judecată.
Aceste mici observații nu micșorează desigur valoarea lucrării, și anume, de a lega firul tradiției ascetice de viața cotidiană citadină, două lucruri atât de îndepărtate în timp și în duh. Cu atât mai mult, valoarea lucrării se impune acum, când setea legitimă de asceză și mistică a creștinilor secularizați de astăzi este întâmpinată prompt de un larg evantai de pseudo-asceze și mistici de tip new-age.
Viața lui Tito Colliander se aseamănă unui șuvoi tumultuos de ispite de care a avut parte din belșug încă din copilărie. Experiența sa bogată de viață, așa cum a fost descrisă în lucrările autobiografice și-a spus în cele din urmă cuvântul, deoarece, după cum se cunoaște din învățătura ascetică, toate experiențele sunt valorificate și potențate pe deplin doar în Hristos, în Biserică. Ceea ce este de remarcat în continuare, este faptul că lucrarea Calea Asceților în tot duhul și etosul ei, se opune total etosului societății suedeze contemporane. Așa-zisul „model suedez” atât de lăudat și invidiat de atâta lume, constă în fapt în aplicarea social-democrației, un socialism îmbelșugat și cu „față umană.”
Bunăstarea este repartizată într-un mod cât se poate de echitabil, sărăcia și cerșetoria sunt eradicate. Statul cu organismele sale centrale (guvern, parlament) și locale se implică din plin în organizarea vieții social-economice. Birocrația și planificarea sprijinită de un sistem avansat de computerizare, joacă un rol dominant. Infracțiunile (crime, furturi, droguri, violuri etc.) sunt ținute sub un control eficient, ceea ce dă impresia siguranței cetățeanului.
Toate aceste elemente ar putea fi poate considerate pozitive. Însă avantajele sociale, economice și tehnologice au fost obținute cu prețul unei înapoieri duhovnicești deplorabile. S-a ajuns până acolo încât suedezii să fie „mândri” de secularizarea lor. Acest ateism mascat sub numele de agnosticism, umanism sau materialism, a dus în anii ’70 -‘80 la reacții de tip new age, suedezii fiind acum mândri de păgânătatea lor! Secularismul și păgânismul se opun din răsputeri „căii asceților” așa cum au predat-o Mântuitorul, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, ajungând până la asceții zilelor noastre.
Societatea suedeză contemporană s-a depărtat între timp de modelul social-democrat, fiind supusă globalizării de tip american, și aproape constrânsă să intre în Uniunea Europeană. Acest model „euro-atlantic” este cel al societății de consum, chiar dacă este vorba despre un consum raționalizat și moderat de ideologia ecologistă de protejare a mediului. Ecologia și, mai ales, psihologia contemporană, îl îndeamnă pe om din răsputeri spre un stil de viață hedonist, stil pentru care ascetica și mistica reprezintă dușmanii de moarte. Tocmai acest lucru face ca lucrarea lui Tito Colliander să capete o valoare sporită, având în vedere mediul în care și pentru care a fost alcătuită.
În viața sa tumultoasă de care vorbeam, Tito Colliander a avut de luptat cu erezia (era botezat luteran), necredința, ca rod al mediului și educației, bolile și accidentele, sărăcia din unele perioade, dificultățile legate de identitatea națională și lingvistică (etnic suedez născut în Finlanda și trăit în Rusia), boema și alcoolismul din perioada franceză, probleme familiale și profesionale. Biruința lui finală asupra tuturor acestor ispite poate fi luată ca o dovadă ziditoare pentru oricine se aseamănă întrucâtva lui, că „cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.” /Luca 18, 27/
Sfaturile duhovnicești fiind cele ale Sfinților Părinți, au o actualitate perenă în timp și spațiu. Hedonismul a cuprins după revoluție și societatea noastră româneacă. De aceea, socotim cartea Calea asceților ca fiind ziditoare și de folos imediat celor ce vor să-și ia crucea și să-i urmeze lui Hristos pe calea cea strâmtă și cu scârbe, ce duce însă negreșit în Împărăția Cerurilor!
Pr. Dan Bădulescu
București, 30 noiembrie 2001
La prăznuirea Sfântului Apostol Andrei,
cel Întâi-chemat Ocrotitorul României
