Prietenii Predania
0

Aventurile familiei elvețiene Robinson

-0%
Înapoi

Descriere

Greu se găses cuvinte pentru a lăuda îndeajuns această carte în fața cititorilor. Este genială, altminteri nu și-ar fi câștigat reputația pe care o are, tradusă fiind în atâtea limbi ale pământului.

Anevoie am întâlni în ziua de astăzi pe cineva care să se fi îndeletnicit o viață întreagă cu cititul și căruia să nu-i fie familiare întâmplările și lecțiile cuprinse între coperțile acestei cărți. Sau vreun copil, mai cu seamă băiat, să nu se fi lăsat purtat de poveste și să nu o găsească demnă de modelul său, capodopera lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe.

Într-o călătorie spre o nouă viață, familia Robinson se trezește naufragiată pe o insulă pustie, în mijlocul unui ocean imens. Conduși de ingeniozitatea și curajul tatălui lor, membrii familiei își unesc forțele pentru a supraviețui și a preface insula într-un adevărat paradis.

Fiecare zi aduce noi provocări, descoperiri uimitoare și aventuri captivante, de la construirea unui adăpost sigur până la întâlnirea cu animalele exotice ale insulei.

Într-o poveste clasică despre supraviețuire, unitate și spirit de aventură, Familia elvețiană Robinson ne arată că, indiferent de circumstanțe, o familie unită poate învinge orice piedică.

Alăturați-vă acestei călătorii extraordinare și descoperiți tainele unei vieți trăite în armonie cu natura.

 

Autor: Johann David Wyss
Traducere: Valentin - Petre Lică2475lei 4500leiFormat: 13 x 20 cmVezi format PDFNr. pagini: 352

Recenzii

Gabriel P. Tomescu

„Aventurile familiei elvețiene Robinson” este o operă literară care transcende timpul și genurile, rămânând la fel de relevantă și captivantă pentru cititorii de toate vârstele. Inspirată de „Robinson Crusoe” și gândită inițial ca un mijloc de a preda științele naturale și fizice copiilor săi, cartea lui Wyss a devenit un clasic al literaturii de aventură, dar și un ghid moral și spiritual.

Această poveste, bazată pe relatarea unui căpitan rus despre descoperirea unei familii elvețiene care a naufragiat pe o insulă lângă Noua Guinee, este mai mult decât o simplă narațiune despre o familie naufragiată. Este o lucrare profund educativă, care combină în mod ingenios învățătura științifică cu valorile creștine. Personajele din „Aventurile familiei elvețiene Robinson” nu doar că explorează și învață despre mediul înconjurător, dar și întrupează și transmit principii esențiale de viață, cum ar fi bunătatea, generozitatea, respectul față de ceilalți și credința neclintită în Dumnezeu.

Criticii pot observa incongruențele ce țin de flora și fauna insulei, cum ar fi coexistența improbabilă a elefanților, tigrilor, urșilor uriași și a șerpilor boa într-un singur loc. De asemenea, pot sublinia că povestea a fost modificată și extinsă de mai multe ori de-a lungul secolelor, până la punctul în care narațiunea originală s-a pierdut parțial. Cu toate acestea, aceste observații nu diminuează valoarea didactică și morală a cărții, care rămâne o sursă inepuizabilă de cunoștințe și învățături.

„Aventurile familiei elvețiene Robinson” este, de fapt, un izvor de informații despre diverse domenii ale științei, de la utilizarea pârghiilor și scripetelor, până la cunoașterea plantelor și animalelor. Dar, mai presus de toate, este o carte care ilustrează puterea credinței. Membrii familiei, atât părinții cât și copiii pe măsură ce cresc, își exprimă continuu reverența față de Dumnezeu – mulțumesc pentru salvarea lor din naufragiu, se roagă pentru echipajul navei și pentru binecuvântările lui Dumnezeu asupra proiectelor lor, și adesea fac referire la Scriptură. Într-o lume literară în care astfel de valori nu sunt întotdeauna prezente, „Aventurile familiei elvețiene Robinson” oferă un exemplu rar și valoros de viață trăită în conformitate cu învățăturile creștine.

Această carte nu este doar o simplă poveste de aventură; este o lecție de viață, un ghid moral și spiritual care continuă să inspire cititorii de toate vârstele. „Aventurile familiei elvețiene Robinson” nu doar că oferă o perspectivă asupra științei, dar încurajează și o viață trăită cu credință și integritate. Este, fără îndoială, o lectură esențială pentru oricine caută nu doar cunoaștere, ci și o înțelegere mai profundă a valorilor care definesc umanitatea.

Magdalena Lazanu

„Robinson Crusoe” de Daniel Defoe, un roman atât pentru copii, cât și pentru adulți. Cui nu i-au plăcut aventurile lui Robinson Crusoe? Ce ați spune atunci despre aventurile unei întregi familii Robinson? Pentru cei care au trăit trup și suflet peripețiile lui Robinson Crusoe, le aducem înainte povestea familiei elvețiene Robinson și a naufragiului lor îndelungat și plin de primejdii.

Mărturisesc că analogia dintre Robinson Crusoe și familia elvețiană Robinson m-a intrigat puternic și mi-a capturat atenția pe parcursul lecturii. Pentru timpurile ultra-moderne în care trăim, în care știm totul despre toate, poate părea ușor desuetă ideea de supraviețuire pe o insulă pustie, nu-i așa? Și totuși, citind cartea, trăind alături de personaje, fiori reci m-au trecut fiindcă mi-am dat seama că o persoană „modernă” ca mine nu ar supraviețui nici măcar o singură zi dacă ar ajunge pe un pământ nelocuit, fără cele necesare traiului zilnic. Oare sunt eu singură care ar păți o asemenea soartă sau... nepriceperea în meșteșuguri și lipsa capacității de adaptare sunt trăsături ale omului ultra-modern și ultra-comod?

Cât de grea poate fi soarta unor oameni naufragiați într-un pământ îmbelșugat, dar atât de sălbatic, în care mișună fel de fel de creaturi hidoase și flămânde! Nu cumva așa este adesea și sufletul omului? Un pământ prosper, dar care, fără o cultivare atentă, aduce mai multe probleme decât încântare...

Privind lucrurile și din alt unghi, timpurile noastre acuză o criză de solitudine citadină, o singurătate a omului aflat într-o rețea complexă de relații interumane, dar depersonalizate. Și m-am întrebat eu, lecturând, oare cum au rezistat acești șase oameni – un tată, o mamă și patru fii – vreme de mai bine de zece ani în plină sălbăticiune fără să își piardă mințile, fără să se certe, fără să înnebunească de singurătate și fără să își caute alinarea și nădejdea în surogate de felurite moduri? Răspunsul îl găsim în înțelepciunea glasului narativ – al tatălui harnic și cumpătat – care a știut să își crească și să educe fiii pentru a deveni oameni de nădejde și oameni cu nădejde. Bătrânul tată nu și-a pierdut credința în Dumnezeu în niciun moment, iar alături de consoarta lui, au reușit nu doar să supraviețuiască în sălbăticie, ci să și transforme pământul într-un loc binecuvântat de Dumnezeu și construit cu măiestrie de mâna omului.

Deși întreaga carte este înmiresmată de nădejde și optimism, avem și momente înduioșătoare, regăsind nenumărate exemple de prietenie și jertfelnicie animală: bătrâna cățelușă care a murit pentru a-i salva de leoaică ori bravul șoim care l-a scăpat pe băiatul cel mare de la moartea sigură pricinuită de atacul unui tigru furios. Interesante sunt și comportamentele diferitelor animale, care parcă închipuie anumite conduite umane: răutatea și lăcomia maimuțelor, durerea leoaicei, loialitatea câinilor, rușinarea șacalului, aroganța broaștelor și așa mai departe, în așa fel încât prezentarea animalelor ia o dimensiune personală, fără a deveni o simplă descriere zoologică.

Trebuie să recunosc că multe și surprinzătoare informații despre faună și floră am găsit în acest roman, iar această bogăție informațională m-a determinat să dau căutări suplimentare pentru a îmi îmbogăți sfera cunoașterii.

După cum am spus, este o carte despre nădejde și credință, despre iubire familială și omenie, despre curaj și hărnicie. Este o carte care te îndeamnă să îți naufragiezi patimile și poftele pătimașe, pentru a cultiva virtuțile și faptele cele brave și binecuvântate de Dumnezeu. Asemenea cărții lui Daniel Defoe, prezentul roman este o lectură atât pentru copii, cât și pentru adulți, primii amuzându-se de peripețiile familiei Robinson, iar ultimii cugetând la realitățile mai adânci pe care această carte le poate oferi. Iar cine nu vrea să facă cugetări profunde ori să sondeze în căutarea sensului vieții, poate cu ușurință să se amuze sau îngrijoreze de întâmplările familiei Robinson, care vă vor oferi diverse sentimente prin lectură.

Aventură literară plăcută!

×
Predania Armatolii - Luptatorii aromani uitati Randuiala Proiect Avdhela Manastirea Baia de Arama 1917 Independenta Pindului
Copyright © 2020 Editura Predania. Toate drepturile rezervate. Design web și programare - Vectorpixel