Anne - Casa cu frontoane verzi vol.1
Descriere
A trecut ceva vreme de când primii cititori ai acestui îndrăgit roman descopereau plini de încântare lumea lui Anne Shirley din Green Gables, iar eroina rămâne, până astăzi, unul dintre cele mai iubite personaje din literatura pentru copii - şi pe bună dreptate!
Nu ai cum să nu rămâi fermecat de fetiţa vorbăreaţă, cu o imaginaţie atât de vie şi cu o inimăplină de loialitate şi entuziasm. Cititorilor le este uşor să se identifice cu Anne şi să empatizeze cu firea ei plină de dramatism, fie că eroina se află în culmea bucuriei sau în abisul disperării, iar capacitatea ei de a vedea frumuseţea pretutindeni este o sursă continuă de inspiraţie.
Măiestria autoarei în a crea personaje memorabile şi dialoguri realiste fac din „Anne" o lectură uşor de parcurs, iar cei care sunt pregăţiţi să o însoţească pe Anne în călătoria ei plină de aventuri, vor descoperi în ea un partener pe cinste.
Recenzii
Török József Sándor
Anne – Casa cu frontoane verzi de Lucy Maud Montgomery, prima carte din seria Anne de la Green Gables, face parte din categoria lecturilor care încălzesc sufletul. Povestea clasică se conturează în jurul unei fetițe roșcate care a fost plimbată dintr-un orfelinat în altul, dintr-o familie la alta. Isteață, vorbăreață, încăpățânată, dar, mai presus de toate, cu o imaginație bogată, Anne ajunge dintr-o greșeală pe Insula Prințului Edward unde, după lungi dezbateri și multe năzbâtii haioase, este adoptată de iubitoarea Marilla Cuthbert și fratele ei, Matthew.
Relatarea amintirilor aproape palpabile despre Avonlea și comunitatea de pe insulă introduc cititorul în lumea conturată de Lucy Maud Montgomery, nu doar prin descrierea evenimentelor din mica, dar bogată comunitate rurală, ci și prin prezentarea particularităților fiecărui personaj într-un mod care, deseori, va stârni râsete. Încă din primele pagini ale romanului cititorul empatizează cu Anne. Fetița consideră culoarea părului un blestem și îi atribuie toate suferințele de până acum, însă deține rara abilitate de a găsi frumosul unde acesta este cel mai dificil de găsit. Iubirea acesteia față de natură, în toată splendoarea sa, și față de anotimpuri, în special față de toamna și culorile ei, reprezintă un refugiu din calea unei vieți încercate. Anne se împrietenește și vorbește cu copacii, florile și râul din Avonlea, le mulțumește
pentru simplul fapt că există, și, mai mult decât atât, le atribuie nume dramatice; se consolează cu ideea că, indiferent de încercările din viața ei, întotdeauna va putea să se cațere într-un copac care o va alina și-i va oferi siguranța de care are nevoie.
(...) Anne se simte compleșită de numeroase discrepanțe și diferențe dintre princiiple ei și așteptările societății, izvorâte din mentalitatea tradițională. Sfidând numeroase convenții, reușește să schimbe gândirea celor din jur, transformându-i în oameni mai buni, mai sufletiști și mai emaptici față de aproape. Romanul, în esență, prin încurajarea educației în rândul femeilor, este feminist. Mai mult decât atât, normalizează sensiblitatea în rândul bărbaților,
accentuând ideea că emoțiile sunt perfect umane – atât la femei cât și la bărbați – și nu reprezintă o slăbiciune, subiect atipic pentru începutul secolului al douăzecilea.
Anne – Casa cu frontoane verzi este unul din numeroasele romane care ilustrează, și reprezintă în același timp, puterea de a inspira și de a vindeca pe care literatura o deține. Într-o lume aflată în constantă agitație, în care omul este orbit de furie și nu vede frumusețea, sau o tratează cu superficialitate, într-o societate în care natura este ignorată și în mod constant distrusă, romanul atrage atenția asupra ceea contează cu adevărat.
(sursa: https://torokjsandor.com/2020/09/07/anne/)
Ioana Kamata (traducere)
Zece lucruri mai puţin cunoscute despre „Anne - Casa cu frontoane verzi”
Bildungsromanul clasic al lui Lucy Maud (fără e final, vă rugăm) Montgomery, Anne of Green Gables, a văzut lumina tiparului în 1908 şi s-a bucurat încă din prima clipă de un succes nebun – vorbim despre vânzări comparabile cu cele ale seriei Harry Potter – atrăgând după sine un şir întreg de romane din aceeaşi serie, care urmăresc povestea vieţii lui Anne. Ramura turistică a economiei din insula canadiană Prince Edward – locul unde se desfăşoară acţiunea romanului – a avut, de asemenea, enorm de câştigat, iar cititorii din întreaga lume au fost atraşi într-o poveste de dragoste fără sfârşit, fermecaţi pe viaţă de apriga şi adorabila eroină, Anne (cu e final!) Shirley.
Montgomery a încheiat romanul în 1905 şi i-au fost necesare şase încercări pentru a găsi, în cele din urmă, o editură dornică să-l publice. Cea de-a şasea editură, Page Company din Boston, Massachusetts, a fost fericitul câştigător: povestea Annei s-a dovedit a fi un bestseller de categoria I, cu 19.000 de exemplare vândute în primele cinci luni de la apariţie şi 10 reeditări numai în primul an. La un an după debut, cartea a fost tradusă în suedeză, prima din cele minim douăzeci de limbi în care povestea lui Annei Shirley avea să fie publicată pe întreg mapamondul. De atunci, în lume s-au vândut peste 50 de milioane de exemplare, iar Anne of Green Gables rămâne, fără îndoială, cel mai citit roman canadian din istorie.
Povestea orfanei cu o fire deosebit de independentă şi temperamentală şi cu părul roşu ca focul, care vine să locuiască la ferma fraţilor Cuthbert din Insula Prince Edward se înscrie, de-acum, în rândul literaturii clasice pentru copii, adolescenţi şi nu numai. Eroina este o sursă continuă de inspiraţie pentru fete şi băieţi de toate vârstele, deopotrivă. Anne e isteaţă, spirituală, loială şi are o imaginaţie debordantă, dar şi o predispoziţie destul de nefericită spre dramatism şi spre situaţii buclucaşe. Transformarea ei, odată cu trecerea anilor, deşi relatată, pe alocuri, cu un oarecare sentimentalism siropos, rămâne, în esenţă, o naraţiune bogată şi profund satisfăcătoare pentru cititori: Anne devine, pe rând, iubita fiică adoptivă a fraţilor Matthew şi Marilla Cuthbert, cei doi fermieri în vârstă, apoi cea mai strălucită elevă din Insula Prince Edward, apoi o tânără atrăgătoare ale cărei cosiţe portocalii ca morcovul se preschimbă într-un păr minunat, de un arămiu adânc şi fermecător, iar la urmă de tot o femeie matură şi înţeleaptă, capabilă să îşi amâne împlinirea ambiţiilor personale pentru a se îngriji mai întâi de binele şi nevoile altora. Cărţile care istorisesc devenirea Annei Shirley păstrează până astăzi farmecul din primul roman, care a aprins imaginaţia cititorilor din întreaga lume, fapt pentru care dau mărturie nenumăratele exemplare cerute continuu de către publicul cititor de pe toate meridianele, la mai bine de 100 de ani de la prima apariţie a romanului.
Dar chiar şi dacă aţi citit întreaga serie – cele şapte romane care au urmat după cel de debut, precum şi celelalte două cărţi scrise de Montgomery în legătură cu seria principală – există, poate, câteva lucruri pe care nu le ştiaţi despre îndrăgita noastră Anne (de bună seamă, cu e final)...
1. Anne are nenumăraţi fani – iar mulţi dintre ei sunt scriitori
Faimosul Mark Twain, un individ extrem de greu de mulţumit, a adorat-o pe Anne, declarând-o „cel mai îndrăgit şi lesne de iubit copil din literatura de ficţiune” după Alice a lui Lewis Carroll. Într-un eseu publicat în The Guardian, în 2008, la aniversarea unui secol de la apariţia romanului, Margaret Atwood vorbeşte despre pasiunea cu care a citit cartea, copil fiind, precum şi despre bucuria de a o reciti la maturitate, alături de propria fiică, atunci când aceasta avea ea însăşi vârsta Annei Shirley. În eseul său, Atwood susţine prin argumente deosebit de convingătoare faptul că în Casa cu frontoane verzi, povestea nu surprinde atât de mult prin transformarea Annei – sau, mai bine zis, prin absenţa acestei transformări, întrucât, în ciuda faptului că fetiţa devine tot mai înţeleaptă odată cu trecerea timpului, iar buclele portocalii capătă un arămiu discret şi plin de farmec, Anne rămâne, la interior, aceeaşi năzdrăvană aprigă şi plină de fantezie – cât prin metamorfoza suferită de personajul Marillei Cuthbert, domnişoara bătrână cea atât de rece şi distantă la începutul poveştii. „Anne este catalizatorul”, afirmă Atwood, „care îi permite în cele din urmă Marillei să renunţe la atitudinea atât de rigidă şi să îşi exprime emoţiile omeneşti, pline de căldură, pe care le ţinuse îngropate adânc în inimă întreaga viaţă.”
2. Anne este nespus de iubită în Japonia
În 1939, o misionară protestantă din New Brunswick i-a lăsat un exemplar din Anne unei prietene din Japonia, nimeni alta decât cunoscuta traducătoare Hanako Muraoka. Muraoka a tradus romanul în secret în limba japoneză, schimbându-i titlul în Akage No Anne (Anne cea cu părul roşu) şi l-a ţinut ascuns pe perioada războiului. În 1952, când oficialităţile japoneze căutau cât mai multe traduceri ale unor opere inspiraţionale din literatura occidentală pentru a le introduce în programa şcolară, Muraoka a scos la iveală traducerea romanului lui Montgomery, iar acesta a devenit parte din curriculumul japonez. Japonia s-a îndrăgostit peste noapte de Anne. Cum ar fi putut fi altfel? Părul roşu al eroinei era un element cât se poate de exotic, bunătatea, perseverenţa şi eforturile susţinute ale Annei – calităţi lesne de apreciat de către poporul japonez, iar povestea orfanei care reuşeşte să câştige dragostea şi acceptarea întregii comunităţi – ca să nu mai vorbim de Marilla Cuthbert, doamna cu inima de piatră – un izvor nesecat de inspiraţie pentru generaţii întregi.
Conceptul de obsesie naţională se va dovedi insuficient pentru descreirea fenomenului care a urmat în arhipelagul nipon: în 1986, un om de afaceri japonez a ajuns la ştiri în momentul când a anunţat semnarea unui contract prin care se angaja să importe o cantitate de cartofi din Insula Prince Edward în valoare de peste 1,4 milioane USD, pur şi simplu pentru că respectivii cartofi proveneau din insula Annei. Există şi o Academie Anne în Fukuoka, unde studenţii japonezi învaţă să vorbească limba engleză cu accentul din Insula Prince Edward; o şcoală de asistente medicale numită „Şcoala cu Frontoane Verzi” doreşte ca toate absolventele care ies de pe băncile sale să demonstreze trăsături de caracter similare cu ale eroinei lui Montgomery. Pe lângă acestea, există şi numeroase fan-cluburi răspândite în întreaga ţară. Cupluri de japonezi îşi organizează nunţi cu tematică Anne of Green Gables, iar mii de turiste japoneze – multe dintre ele femei în toată firea, cu părul vopsit roşu şi prins în codiţe împletite – vizitează Insula Prince Edward anual, iar statisticile arată constant faptul că Anne Shirley rămâne una dintre cele mai iubite fetiţe şi tinere din literatura de ficţiune, pe tot cuprinsul Japoniei. În 2008, poşta canadiană şi cea japoneză au pus în vânzare de comun acord o serie de timbre cu scene din filmul japonez de animaţie realizat după povestea Annei; timbrele respective s-au dovedit atât de populare în Japonia, încât, din cele 15 milioane tipărite iniţial, 10 milioane s-au vândut numai în prima lună.
3. Anne a fost o eroină a Rezistenţei Polone
În 1912, Anne of Green Gables a fost tradusă, deşi nu în mod oficial, în limba polonă. Exemplarul piratat, publicat sub un nume fals de autor, „Anne Montgomery” avea să devină deosebit de popular şi să capete semnificaţie profundă pentru Polonia în decursul următorilor 40 de ani şi mai bine. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rezistenţa polonă oferea soldaţilor exemplare din Anne of Green Gables pentru a le reaminti pentru ce luptă şi pentru a sublinia importanţa crucială a unor valori precum familia, loialitatea, altruismul şi sacrificiul de sine – toate însuşirile a căror întrupare era curajoasa eroină. După terminarea războiului, în timpul ocupaţiei comuniste, cartea a fost interzisă, fiind considerată subversivă, în mare parte din cauza temelor precum rezistenţa faţă de autoritate şi, mai cu seamă, valoarea şi importanţa individului. Cartea rămâne, însă, extrem de populară pe piaţa neagră; exemplarele vândute astfel erau adesea întocmite din paginile unor ediţii personale care nu fuseseră confiscate.
După cum Anne însăşi a devenit, într-un sens, o adevărată emblemă a individualismului şi speranţei, Lucy Montgomery a avut, la rândul său, un destin similar, operele sale fiind deosebit de apreciate, chiar şi cele din afara seriei despre Anne. În 1982, romanul The Blue Castle (Castelul albastru), singura dintre cărţile autoarei în care acţiunea este situată pe de-a-ntregul în afara Insulei Prince Edward, precum şi una dintre puţinele opere dedicate integral cititorilor adulţi, a fost transpus într-un musical la Cracovia – o adevărată realizare ţinând cont de contextul politic al momentului.
4. Anne este o afacere profitabilă
Deşi vânzările de carte s-au mai redus odată cu trecerea anilor, Anne este încă o afacere profitabilă, menţinută graţie tuturor sufletelor înrudite care o iubesc atât de mult pe eroină. Comuna Cavendish, pe care Montgomery a recreat-o, în plan ficţional, sub numele de Avonlea, primeşte anual vizita a peste 125.000 de fani veniţi în „pelerinaj” (dintre care se estimează că 20 de procente sunt din Japonia), iar Green Gables, o fermă care a aparţinut, în realitate, unui văr al lui Montgomery, este sit istoric naţional. Insula Prince Edward care deţine, alături de moştenitorii lui Montgomery, drepturile asupra mărcii înregistrate „Anne of Green Gables”, rămâne o veritabilă ţară-a-minunilor ce abundă în suveniruri cu tematică. Fanii Annei Shirley pot găsi aici seturi de ceai şi acadele Anne; şervete şi mănuşi de bucătărie Anne, cărţi de bucate şi şorţuri; cărţi poştale şi creioane; CD-uri cu coloanele sonore ale numeroaselor musicaluri realizate după roman, precum şi întrerupătoare Anne. Există nasturi Anne şi magneţi Anne, semne de carte şi jocuri de puzzle, veioze cu abajur din sticlă pictată şi pălărioare de paie pentru copii, care o imită pe cea purtată de însăşi eroina poveştii; păpuşi de porţelan Anne, cu o înfăţişare relativ sinistră, precum şi jucării de pluş Anne pe care poţi să le strângi în braţe înainte să adormi. Luaţi-le pe toate acasă în sacoşele Anne, pur şi simplu pentru că toate vă stau la dispoziţie. Indiferent ce obiect vă trece prin minte, dacă puteţi s-o adăugaţi pe Anne în alcătuirea lui, puteţi fi convinşi că există pe lume cineva care îl deţine.
5. Lucy Montgomery şi-ar fi dorit să trăiască viaţa Annei
Într-un anumit sens, Montgomery şi-a rescris propriul trecut în Anne of Green Gables. Autoarea n-a fost cu totul orfană în sensul strict al cuvântului – mama ei a murit când ea avea mai puţin de doi ani, iar tatăl a lăsat-o în grija bunicilor materni, doi presbiterieni severi care locuiau în Cavendish, pe Insula Prince Edward. Lucy Montgomery s-a simţit, însă, orfană sufleteşte şi emoţional vorbind: un copil sensibil, retras, îndrăgostit de lumea cărţilor, Montgomery nu a primit prea multă dragoste din partea bunicilor şi nici mai târziu, când a fost trimisă să locuiască cu noua familie a tatălui ei, după ce acesta s-a recăsătorit. Atunci când Anne spune „Nimeni nu m-a vrut vreodată cu adevărăt”, este lesne de perceput glasul autoarei, care răzbate din spatele cuvintelor personajului literar.
În ciuda succesului profesional şi a vieţii interioare atât de bogate de care s-a bucurat, cel puţin o anumită parte din viaţa autoarei Lucy Montgomery ar putea fi descrisă ca o serie de întâmplări ratate despre dragoste şi nefericire, serie ce cuprinde, printre altele, refuzul lui Montgomery de a se căsători cu fermierul pe care l-a iubit, deoarece a considerat că nu este suficient de educat pentru ea, precum şi alegerea de a se mărita, în cele din urmă, cu un pastor presbiterian care s-a cufundat, pe parcursul vieţii, într-o depresie debilitantă. Nu este limpede dacă mult-îndrăgita autoare a murit, într-adevăr, în urma unui atac de cord, aşa cum familia a declarat în 1942 (anul decesului), sau dacă, aşa cum a dezvăluit în 2008 nepoata lui Montgomery, aceasta ar fi ingerat în mod deliberat o supradoză de medicamente, lăsând în urmă şi un bilet prin care îşi cerea iertare.
6. Montgomery era îngrozită de soarta romanelor care au urmat după Anne of Green Gables
Succesul cu care s-a soldat publicarea primului roman, Anne of Green Gables, a fost, conform zicalei populare, atât o binecuvântare cât şi un blestem pentru autoare. Încă din 1908, cu un an înainte de apariţia celui de-al doilea roman din serie, Anne of Avonlea, într-o scrisoare adresată unui prieten, Montgomery mărturisea că se gândeşte cu groază la ideea de a continua povestea Annei şi că ideea alcătuirii unei serii îi aparţinea integral editorului: „Mi-e groaznic de frică la gândul că şi al doilea volum o să aibă succes şi or să vrea de la mine să scriu mai departe, inclusiv ce se întâmplă cu Anne pe perioada facultăţii. Simt că mi se face rău numai când mă gândesc. Mă simt ca vrăjitorul din basmul oriental care a devenit sclavul djinn-ului din sticlă pe care îl conjurase, trezindu-l la viaţă.”
Perioada facultăţii? Ei bine, Montgomery a cotntinuat să scrie povestea Annei trecând de perioada facultăţii, ajungând la căsătorie, la naşterea copiilor şi după; se pare că totuşi, cel puţin la al şaselea volum, Anne of Ingleside, autoarea se împăcase mai mult sau mai puţin cu situaţia şi declara că, scriindu-l, simte că „se întoarce acasă”.
7. Anne Shirley a jucat-o pe Anne Shirley
Personajul Annei a fost reinventat de zeci de ori de-a lungul timpului. În 1919, romanul a fost adaptat pentru marile ecrane sub forma unui film mut care, din păcate, s-a pierdut cândva în decursul deceniilor următoare. În 1934, Hollywood-ul a făcut o nouă încercare, distribuind-o în rolul principal pe o tânără actriţă în vâstă de numai 16 ani, pe nume... Anne Shirley. Domnişoara Shirley primise, de fapt, la naştere numele de Dawn Paris – un adevărat nume de scenă în sine – dar studioul de film care a realizat ecranizarea a considerat că producţia avea să aibă mult mai mult succes dacă actriţa din rolul principal purta acelaşi nume cu personajul jucat.
8. Numeroase Anne pe marile şi micile ecrane
Din 1934 şi până în prezent, Anne of Green Gables a fost adaptat de multe ori atât pentru marile, cât şi pentru micile ecrane, inclusiv sub forma filmului de animaţie japonez extrem de popular, produs în 1979 de către Nippon Animation. Cea mai cunoscută producţie ramâne, însă, mini-serialul de televiziune canadian cu Megan Follows în rolul protagonistei şi Colleen Dewhurst în cel al Marillei Cuthbert. Filmul a spart, la priemieră, toate recordurile din istoria difuzărilor de televiziune din Canada, înregistrând o audienţă care nu a mai fost depăşită până în 2003. Serialul a fost tradus, de atunci, în 30 de limbi şi difuzat în peste 140 de ţări. Demnă de reţinut este şi producţia din 2008, ecranizarea televizată Anne of Green Gables: A New Beginning (Anne of Green Gables: un nou început), cu Barbara Hershey în rolul Annei, ajunsă acum la jumătatea vieţii, căutând să-şi recapete liniştea după moartea soţului ei, Gilbert, în el de-al Doilea Război Mondial, frământată, încă, de amintirile din copilăria sa zbuciumată.
9. Cel mai longeviv musical din istoria musicalurilor canadiene
În 1965 a fost pus pentru prima dată în scenă Anne of Green Gables: The Musical, ca parte a primului festival Charlottetown devenind, unlterior, o tradiţie anuală. A ajuns, în prezent, la al cincizeci şi doilea sezon, iar producătorii îl declară cel mai longeviv musical anual din lume; cel puţin 2,3 milioane de spectatori l-au vizionat în Charlottetown şi multe alte milioane i-au urmărit pe Anne şi Gilbert dansând pe scenele londoneze, pe cele din New York sau din Japonia.
10. Anne cu e final... dar fără codiţe roşcate?
Chipul îndrăgitei eroine a apărut pretutindeni, de la micile ecrane la şervetele de bucătărie şi la timbre, iar fiecare reprezentare a Annei Shirley respectă, de regulă, unul din cele două tipare consacrate: la vâsta copilăriei şi a adolescenţei, Anne apare ca o fetiţă cu codiţe roşcate purtând, de obicei, o pălărie de paie, iar la maturitate, sub chipul unei tinere distinse cu trăsături similare domnişoarelor Gibson. Cu o singură excepţie: în 2013, o editură particulară independentă, profitând de faptul că seria de romane despre Anne sunt proprietate pubilcă, a tipărit un set alcătuit din primele trei cărţi ale seriei. Pe copertă, însă, spre deosebire de toate celelalte ediţii din istorie, nu mai apărea imaginea clasică a fetiţei roşcate, ci a unei tinere atrăgătoare cu plete... blonde. Fanii, fireşte, nu au fost deloc încântaţi.
Ioana Kamata (traducere)
Cinci lecţii de viaţă din „Casa cu frontoane verzi”
Cititorii au multe de învăţat de la Anne Shirley. Micuţa orfană capătă şansa de a fi iubită, acceptată, de a creşte înconjurată de familie şi de prieteni buni şi de a-şi împlini visele. Descoperind povestea ei, putem trage o mulţime de învăţăminte de care să ne folosim la rândul nostru în viaţa de zi cu zi.
1. Nu e nevoie să fim rude de sânge ca să ne iubim unii pe alţii
Anne Shirley se mută în Insula Prince Edward pentru a începe o viaţă nouă alături de o familie despre care află că nu pe ea o aştepta de fapt. Matthew şi Marilla Cuthbert îşi doriseră un băiat şi s-au ales cu o fetiţă roşcată şi aprigă ca focul. În ciuda îndoielilor şi ezitărilor iniţiale, fraţii Cuthbert nu se îndură să o trimită înapoi pe Anne. Matthew a fost cel dintâi care s-a ataşat de fetiţă şi a început să o iubească, iar sora lui, Marilla, a ajuns şi ea, în cele din urmă, la aceleaşi sentimente.
Dragostea dintre cei trei ne arată că putem forma o familie şi ne putem iubi unii pe alţii chiar dacă nu ne unesc legături de sânge. Acest adevăr deosebit de important ni se relevă pe întreg parcursul romanului. Urmărind povestea lui Anne Shirley, descoperim că eroina nu are parte de o viaţă uşoară, dar cine are, până la urmă? Nu e uşor nici să fii frate cu fraţii mei mai mici! Şi cu siguranţă aşa simt toţi cei care au fraţi mai mici!
2. Imaginaţia e un lucru bun
Încă de la începutul poveştii descoperim că imaginaţia constituie una dintre modalităţile-cheie prin care Anne abordează problemele de viaţă. Şi-a folosit imaginaţia pe când era singură şi locuia la orfelinat şi îşi foloseşte în continuare creativitatea pentru a transforma viaţa de zi cu zi într-o aventură cât se poate de palpitantă.
Următorul dialog dintre Anne şi mama ei adoptivă este unul cât se poate de grăitor:
Anne Shirley: Spune-mi, tu îţi imaginezi vreodată că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate?
Marilla Cuthbert: Nu.
Anne Shirley: Ah, Marilla, dac-ai şti cât pierzi!
Firea mult prea dramatică a Annei îi exasperează, iniţial, pe toţi cei din jurul ei, mai cu seamă pe Marilla. Dar numai până când tot dramatismul şi toată imaginaţia Annei o determină, în cele din urmă, să înceapă să scrie despre viaţa ei în Avonlea. Anne ne învaţă, astfel, că imaginaţia nu-i deloc un lucru rău. Imaginaţia dă savoare vieţii. Dă strălucire şi celei mai mohorâte zile de toamnă. Până la urmă, fără imaginaţie, nici unul din jocurile copilăriei nu ar fi fost posibil, pentru nici unii dintre noi.
3. Poţi descoperi un suflet înrudit cu al tău acolo unde te-aştepţi cel mai puţin
Diana Barry este cea mai bună prietenă a Annei. Cele două s-au împrietenit de cum au început să se cunoască. Diana venea dintr-o familie înstărită, iar Anne era orfană. Păreau să aparţină unor lumi cu totul diferite, dar apropierea dintre două suflete înrudite nu poate fi împiedicată prin nimic.
Privind la relaţia lor, învăţăm că nu trebuie să renunţi niciodată la prietenii adevăraţi. Poate că la prima vedere vă plac lucruri complet diferite, dar tot puteţi descoperi că aveţi nespus de multe în comun. De-a lungul vieţii, Anne a avut bucuria de a întâlni multe astfel de suflete înrudite care au ajutat-o să dobândească lucruri despre care nu s-ar fi gândit niciodată că sunt cu putinţă.
4. Să nu renunţi niciodată la visurile tale!
Orfană fiind, Anne avea multe visuri pe care îşi dorea să le vadă împlinite. Aproape că a renunţat, însă, la foarte multe dintre ele, numindu-le „cimitirul speranţelor”.
Viaţa mea nu e nimic mai mult decât un cimitir al speranţelor. Am citit undeva sintagma asta şi mi-o repet ca alinare în astfel de clipe de încercare sufletească.
Una dintre speranţele Annei era aceea de a avea, în sfârşit, o familie a ei, iar alta, aceea de a-şi vedea cartea despre Avonlea publicată. Amândouă visele i s-au împlinit. Văzând cât de singură era la începutul poveştii şi cât de profund i se transformă apoi viaţa, învăţăm că nu trebuie să ne pierdem niciodată nădejdea. Visurile se pot împlini, dar uneori e nevoie de un pic mai multă răbdare.
5. Uneori, dragostea adevărată e chiar sub nasul tău...
Gilbert Blythe a trebuit să aştepte mult ca Anne să-şi dea seama că îl iubeşte cu adevărat. Multă vreme, Anne l-a urât cu patimă, dar el n-a încetat niciodată să spere că fata va reuşi, într-o bună zi, să depăşească momentul cu „Morcovii”... Gilbert şi-a primit răsplata pentru răbdarea şi nădejdea lui, chiar dacă, în opinia lui Anne, un pic cam târziu...
Anne Shirley: Nu ţi-e teamă? Sunt în stare să mai sparg o tăbliţă în capul tău.
Gilbert Blyther: Mi-e mai teamă să nu sparg eu una în capul tău, Morcovi...
Întocmai cum s-a întâmplat cu Anne şi Gilbert, dragostea adevărată se ascunde, uneori, chiar în văzul nostru. Poate că-l aştepţi pe „cavalerul pe cal alb”, dar, în cele din urmă, omul de lângă tine se va dovedi a fi cel pe care-l căutaseşi toată viaţa.
Ioana Kamata (traducere)
100 de lucruri pe care le putem învăţa de la Anne
Anne Shirley este unul dintre cele mai îndrăgite personaje din istoria literaturii pentru copii şi nu numai. Mari sau mici, avem multe de învăţat de la fetiţa cu părul roşu ca focul şi cu inima la fel de înflăcărată.
Iată 100 de învăţăminte despre viaţă pe care mult-iubita eroină literară ni le oferă tuturor:
1. Căsătoreşte-te cu cel mai bun prieten.
2. Familia înseamnă mult mai mult decât legăturile de sânge.
3. Când iubeşti, să iubeşti cu străşnicie!
4. Aşteaptă-l pe bărbatul care nu se va lăsa intimidat de mintea ta.
5. Acoperă budinca după ce-o scoţi din cuptor.
6. Nu e nimic în neregulă să vorbeşti singur.
7. Dacă ai de gând să faci ceva, fă-o cu deplină dedicare.
8. Învaţă pe de rost un poem faimos. Nu ştii niciodată cand s-ar putea să ai nevoie de el.
9. O imaginaţie bogată face viaţa mult mai interesantă.
10. Dacă ai de gând să-ţi ceri iertare, fă-o din toată inima.
11. Nu e niciodată un lucru înţelept să alegi provocarea (dacă adevărul e cealaltă opţiune).
12. Caută întotdeauna ce e mai bun în ceilalţi.
13. N-ai nevoie decât de un prieten foarte bun.
14. Nu te teme să ieşi în evidenţă.
15. Alege cu grijă numele pe care le vei da copiilor tăi. Numele sunt importante.
16. Citeşte. Şi să nu-ţi fie ruşine cu asta.
17. Scrie. Scrie despre ceea ce cunoşti.
18. Prima impresie nu e totul.
19. Siropul de zmeură şi vinul de coacăze roşii nu sunt unul şi acelaşi lucru.
20. Poţi pur şi simplu să „simţi o rugăciune”.
21. Încercările vieţii desăvârşesc caracterul.
22. Trăim într-o lume interesantă. Descoper-o.
23. Adevărul te va face liber.
24. Insula Prince Edward e frumoasă în orice anotimp.
25. „Nu e important ce anume ţi-a rezervat ţie lumea. E important ce aduci tu în ea.”
26. Nimic nu poate înlocui munca susţinută.
27. Fetele sunt la fel de capabile ca băieţii.
28. „Nu mergi într-o vizită importantă în hainele pe care le porţi când găteşti”.
29. Să nu cumperi niciodată vopsea de păr de la un vânzător ambulant.
30. „Ziua de mâine e întotdeauna proaspătă, fără nici o greşeală săvârşită în ea” (deocamdată).
31. Îţi poţi găsi sufletul-pereche în orice persoană, indiferent de vârstă.
32. Acuzaţiile false sunt dureroase.
33. Viaţa e prea scurtă ca să nu porţi mâneci bufante (sau orice echivalent al lor care e acum la modă).
34. Un vocabular bun e un avantaj.
35. Necazurile pe care le aducem singuri asupra noastră sunt cel mai greu de îndurat.
36. Asigură-te întotdeauna că nu e nimeni în pat, mai înainte de-a începe să sari în pat.
37. Nu eşti niciodată prea în vârstă ca să te joci.
38. Întotdeauna merită să iei cuvântul în numele dreptăţii.
39. Veştile neplăcute, ca şi veştile bune se dau în persoană.
40. Luptă-te pentru lucrurile în care crezi.
41. Spune-le celor pe care-i iubeşti ce anume simţi pentru ei.
42. Ţinteşte sus.
43. E mai bine să fii deştept decât să arăţi bine.
44. Sacrifică-te pentru cei pe care-i iubeşti.
45. Uneori, lucrul pe care-l căutai fusese tot timpul chiar sub nasul tău.
46. Când te-apuci de scris, ai să primeşti multe scrisori de respingere. Multe.
47. Lumea o să vorbească.
48. Să nu-ţi dai cuvântul de onoare în privinţa vacilor (sau a orice altceva ce nu poţi controla).
49. Ziua de azi e un dar.
50. Adopţia poate fi un lucru minunat.
51. Tehnologia modernă nu e întotdeauna mai bună.
52. Să nu ameninţi niciodată că ai să faci ceva decât dacă eşti hotărât s-o faci până la capăt.
53. Cu bunătatea ajungi departe.
54. Dacă dai nume unui lucru (sau unei persoane) stabileşti mai uşor o legătură cu el sau cu ea.
55. Nu lăsa trecutul să te definească.
56. Fii un profesor bun.
57. Să anticipezi un eveniment sau o excursie e jumătate din distracţie.
58. Dă-ţi voie să simţi şi să simţi din plin şi bunele şi relele.
59. Se numeşte pasiune şi nu e nimic în neregulă cu ea.
60. Să nu cedezi în faţa agresorilor.
61. Căsătoreşte-te cu cineva care te provoacă şi care nu se teme să-ţi spună adevărul.
62. Nu e niciodată prea târziu să cultivi o nouă aptitudine.
63. Fii un prieten credincios.
64. Nu te conforma aşteptărilor şi limitărilor impuse de societate.
65. Nu lăsa ca îndoielile altora să te afecteze în ceea ce ţi-ai propus.
66. Riscă totul.
67. Acceptă pe deplin fiecare clipă.
68. Chicoteşte.
69. Dansează. Dansează şi de unul singur, dacă trebuie.
70. Uneori, cea mai mare frumuseţe din lume se ascunde în cele mai mici detalii.
71. Caută-le!
72. Nu toţi îţi vor întotdeauna binele. (vezi mai jos)
73. Întotdeauna o să te mai întâlneşti în viată şi cu unii ca Josie Pye.
74. Ignoră-i.
75. Nu încerca să fii nimeni altcineva decât tu însuţi.
76. Fii smerit.
77. Poţi afla comori ascunse în oamenii în care te-ai aştepta cel mai puţin să le afli.
78. Priveşte dincolo de asprimea din exterior şi de durerea pe care o poartă unii oameni şi descoperă sufletul înrudit care se ascunde dedesubt.
79. Să te întorci acasă e un sentiment extraordinar.
80. Sunt unele lucru care pur şi simplu nu pot fi exprimate prin cuvinte.
81. Fii genul de om care vede „jumătatea plină a paharului”.
82. O asemenea perspectivă face viaţa cu mult mai plăcută.
83. Găseşte binele din orice situaţie.
84. Să nu laşi frica să te ţină pe loc.
85. Nu eşti niciodată prea în vârstă pentru a trăi dragostea.
86. Întoarce-te acolo unde se află visurile cele mai apropiate de inima ta.
87. Învaţă să ortografiezi toate cuvintele corect.
88. E o calitate impresionantă!
89. Dumnezeu ştie de ce (sau de cine) anume ai nevoie, chiar şi atunci când tu nu ştii.
90. Încearcă să nu faci aceeaşi greşeală de două ori.
91. Să nu te culci niciodată pe-o ureche.
92. Ia-ţi timp ca să priveşti la lună, ca să admiri apusul, să culegi mere, să mergi la plimbare, să asculţi.
93. „Pe locul doi după a încerca şi a câştiga, este a încerca şi a eşua.”
94. Uneori, dacă ai idei măreţe, numai nişte cuvinte cu adevărat măreţe se vor putea ridica la înălţimea ideilor.
95. Nu renunţa la speranţă pentru că nu ştii niciodată ce te aşteaptă la cotitură.
96. Bucură-te de fiecare anotimp.
97. Nu-ţi uita rădăcinile.
98. Să nu te temi să ceri ajutor.
99. Urmează-ţi visurile cu îndrăzneală.
100. Anticipează bucuria.
Şi nu uita... „Prietenii adevăraţi sunt întotdeauna nedespăriţiti în inimile lor!”
