Toma, Omul lupPovestea adevărată a unui ucigaș pocăit
Descriere
Ce desparte lumina de întuneric? Bucuria de tristețe? Viața de moarte? Binele de rău? Ele par potrivnice și departe unele de altele, dar în esență sunt separate doar de un fir foarte subțire, de un cuvânt, de o atingere, de o clipă...
O astfel de clipă s-a dovedit hotărâtoare pentru viața lui Toma, personajul central al acestei istorisiri ce se apropie de hotarele fantasticului și totuși este întru totul adevărată. Bineînțeles, nu s-a petrecut nicidecum din întâmplare, ci a fost o clipă sub semnul Sfintelor Paști, care înseamnă „trecere," „călătorie."
Paștile erau numele pe care poporul evreu îl dădea ieșirii lor din robia egipteană, în vremea în care se îndreptau spre Pământul Făgăduinței, spre libertate, spre bucurie. Acest soi de călătorie a fost cel petrecut și în sufletul bărbatului care s-a încredințat pe sine cu totul în mâinile lui „Moise" cel duhovnicesc, Iisus Hristos, și a fost călăuzit către un loc în care numai El poate să poarte de grijă de sufletul omului.
Sufletul lui, curățit prin cel mai scump mir - adevăratele lacrimi de pocăință - și luminat de îndemnuri lăuntrice sincere, a fost călăuzit pe calea întoarcerii către Pământul Făgăduinței cel duhovnicesc. El a făcut asemenea roade vrednice de pocăință, încât a devenit ca „o cetate aflată pe vârf de munte." /Matei 5, 14/ Toma, fostul deținut, fostul ucigaș, o fiară cu chip de om, teroarea întregii comunități, a fost luminat ca un alt Saul, /cf. Faptele Apostolilor 9, 1-9/ prefăcându-se într-o predică vie a iubirii lui Hristos, fiind chiar socotit sfânt în ținutul său de obârșie!
Cine s-ar fi așteptat la așa ceva și cine ar fi cutezat s-o nădăjduiască? „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu," /Luca 18, 27/ Care a spus: „viață și moarte ți-am pus Eu astăzi înainte... Alege viața." /Deuteronom 30, 19/
Istorisirea care urmează, pe măsură ce se desfășoară în chip viu înaintea ochilor noștri, ne va încânta cu simplitatea, adevărul și însuflețirea ei și s-ar putea spune că se pot face chiar unele paralele, asemănându-se izbitor cu istoria prorocului David, cu cea a desfrânatei care I-a uns picioarele Domnului sau a tâlharului de pe cruce, a vameșului, a Sfântului Apostol Pavel și a Sfintei Maria Egipteanca. Dar ce poate fi mai firesc? Căci sufletul omului este același; Hristos este același; pocăința este aceeași!
Cartea îl absoarbe pe cititor până la ultima pagină. Își va reține cu greu lacrimile, mai cu seamă dacă și el a avut parte de o astfel de întoarcere la Hristos. Însă dacă nu, ne rugăm să facă aceasta în viitor, căci atâta vreme cât în lume va exista păcatul, oamenii vor avea nevoie de pocăință. Maranatha; Doamne, vino!
Egumenul Ilarion - Nea Skiti
Recenzii
Oana Simon
Legea lui Dumnezeu se deosebește radical de legea făcută de oameni. Hristos iartă și izbăvește. Societatea acuză și condamna. Hristos are încredere că cel mort și pierdut s-a întors și-l vindecă. Societatea suspectează chiar și pe cel nevinovat, iar cel socotit vinovat trebuie să plătească pentru cei pe care i-a ucis! Ce încredere avem că nu va ucide iar?
Hristos are Legea iubirii. Societatea are Legea talionului. Și vine intrebarea: „Să-i lăsăm liberi să umble printre noi pe criminali?” Nu, doar că fără Dumnezeu legea omului îmbolnăvește și încâinește.
Din primele pagini empatizezi cu Toma și te gândești dacă într-adevăr nu este vinovat, apoi lași deoparte orice urma de simpatie îngrozit de crimele lui, ca mai apoi să te rogi ca acel copil din casa în care năvălește Toma să fi rămas cumva în viața.
Omul acela prin zbaterea lui din temnița în care a fost târât, cerea să fie ajutat, cerea atenție. Și era ajutat să decadă, primea din plin atenție, dar nu cea pe care sufletul lui o dorea. Mă gândesc că această îl face să fie atât de pătruns când aude vestirea: „Hristos a înviat!” În sfârșit, atunci, primește din partea lui Hristos atenția cuvenită și răspunde prin schimbarea sufletului.
Așa cum spunea un părinte drag: „Fiecare om are în viață întâlnirea lui cu Dumnezeu, marcantă și clară ca stele care strălucesc pe un cer senin într-o noapte adâncă de iulie. Cine le mai poate vedea? Cine nu e orbit de alte lumini false.”
