Cele patru aşezăminte ale Sfântului Naum al Ohridei

Ciprian Voicilă

Editura Predania continuă cu consecvenţă şi dăruire seria traducerilor din cărţile Sfântului Episcop al Ohridei si Jicei. 
Nu ştiu dacă s-a spus până acum, dar dacă nu o spun eu acum, toate cărţile aduse pe lume de editura Predania se remarcă în inflaţia de cărţi duhovniceşti de pe piaţă de carte din România prin două caracteristici: sunt frumoase din punct de vedere grafic şi sunt traduse într-o limbă cu parfum de alte vremi. Sufletul cărţii se bucură de convieţuirea armonioasă cu un trup pe măsura lui. 

De aceasta dată am în faţă o alcătuire a Sfântului Nicolae Velimirovici „după o predanie străveche din Makedonia." În 29 de pagini citim dialogul purtat între Sfântul Naum al Ohridei (unul dintre ucenicii Sfinţilor Chiril şi Methodie) şi fiii săi născuţi din Duh. Un dialog pe marginea gropii care se înscrie într-o adevărată categorie de texte filosofice şi ascetice care fascinează întreaga fiinţă a omului prin dramatismul şi consecinţele sale. Prestigiul neegalat al celui mai cunoscut dialog platonician, Phaidon, provine tot de aici. Socrate moare liniștit demonstrând prin moartea sa adevărul filosofiei sale de viata. Iată un paradox pe care va trebui să îl resolve fiecare dintre noi: moartea noastră va fi testul suprem și ultim al valabilității vieții noastre.

În fața obștei adânc întristate de apropierea sfârșitului starețului lor, stând „adunați cu toții în jurul părintelui lor duhovnicesc, precum albinele în jurul mătcii,” Sfântul le lasa întreaga sa viață moștenire, sintetizând-o în patru învățături de suflet mântuitoare, patru „așezăminte.”

„Ascultati, dar și țineți minte, fraților, aceste patru cuvinte: Trezirea, Pocăința, Curățirea, Împărtășirea. Acestea sunt patru trepte pe calea mântuirii! Cel ce vrea să se desăvârșească trebuie să urce aceste patru trepte.”

Prima treaptă este trezirea din starea de păcat și de neștiință. „Câtă vreme păcătuiește în trup, sufletul este adormit, așa că nu se cunoaște nici pe sine, nici pe Ziditorul său. Este îmbătat de pacăt ca de o băutură tare și îmbătat zace în trup ca într-un pat pentru bolnavi. Adormit și îmbătat, sufletul nu cunoaște altă plăcere decât cea care vine prin trup. (…) Un astfel de suflet nu este călăuzit de minte, ci de trup - iar trupul este în sine țărână oarbă.” Trezirea poate să survină în timpul vieții sau în al doisprezecelea ceas: „Fericiți cei ce degrabă se trezesc! Aceştia sunt asemenea oamenilor ce se scoală devreme în zori şi ziua întreaga cugetă, privesc şi lucrează cu trezvie. Iar cei ce se trezesc la ceasul morţii sunt precum cei trândavi, care întreaga zi au dormit şi abia la apusul soarelui deschid ochii şi se întreabă: „Unde suntem? Cine ne-a trimis, şi de ce am ajuns aici?”

A doua treaptă, pocăința, are, la rândul ei, patru trepte: „Ea poate fi mică, mijlocie, mare şi desăvârşită sau evanghelică. Nemulţumirea de sine este mică pocăinţă. Ruşinea de sine pricinuită de fărădelegi şi păcate este o pocăinţă de mijloc. Mânia de sine din pricina nelegiuirilor şi păcatelor avute este mare pocăinţă. Iar ura de sine este pocăinţa desăvârşită sau evanghelică.”
 

Curățirea este osteneala „cu postul, cu rugăciunea, cu milostenia, cu plângerea, cu iertarea păcatelor celorlalţi, cu înfrânarea, curăţia trupească şi duhovnicească, cugetarea la Dumnezeu, cu pomenirea morţii şi a înfricoşatei Judecăţi a lui Dumnezeu, cu cugetarea la ferici- rea veşnică a dreptului şi la cumplitele munci ale păcătosului în iad, şi cu toate celelalte poruncite în Evanghelie, de Sfinţii Părinţi ai Bisericii tâlcuite şi în pilde înfăţişate.”

Împărtășirea este unirea cu Dumnezeu „prin minte, prin cuvinte și prin fapte, adică prin minte, prin simțăminte și prin voință.” Cugetând cu mintea la lucrurile existente așa cum Dumnezeu se gândește la ele, gândindu-ne neîncetat la El, ne unim prin minte cu Domnul. Iubind ceea ce iubește El ne unim cu Domnul prin inimă. Împlinind poruncile dumnezeiești ne unim cu Domnul prin sufletul nostru. Unirea desăvârșită cu El o realizăm prin Împărtășania cu trupul și sângele Fiului lui Dumnezeu. „În aceasta sunt toate, ea este totul.”